Ziarul Ancheta Online

Se circulă în condiții de carosabil umed pe A1 Bucureşti-Piteşti

By Daniela Neacșa · 04/01/2024

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile, însă la nivelul țării se circulă, în general, pe un carosabil umed.

Potrivit sursei citate, pe autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești și DN 1 Ploiești-Brașov, se circulă pe un carosabil umed, cu vizibilitate bună, iar valorile de trafic sunt normale.

Pe un carosabil umed se circulă și în județul Maramureș pe DN 18 în Pasul Gutâi și Pasul Prislop, unde sunt precipitații sub formă de ninsoare.

Recomandări

Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să circule cu atenție, asigurându-se foarte bine înainte de fiecare manevră pe care o efectuează, să mărească distanța de siguranță între autovehicule, să evite depășirile riscante și să adapteze viteza la condițiile de drum, adoptând o conduită preventivă pe tot parcursul traseului.

FOTO: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a fost arestat!