Ziarul Ancheta Online
Racla cu moaștele Sfântului Nectarie a ajuns la Mioveni
Astăzi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, racla care conține un fragment din moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, făcătorul de minuni și vindecătorul de boli, a fost adusă la Spitalul Orășenesc Mioveni, în cadrul anului omagial dedicat îngrijirii bolnavilor.

Această vizită spirituală le-a oferit atât personalului medical, cât și pacienților oportunitatea de a se închina sfintelor moaște și de a primi alinare spirituală.

Astăzi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Nectarie a fost adusă la Spitalul Orășenesc Mioveni, în cadrul anului omagial dedicat îngrijirii bolnavilor.Personalul spitalului și pacienții au avut ocazia de a se închina sfintelor moaște și de a primi alinare spirituală, în cadrul unei procesiuni desfășurate în secțiile spitalului.”, transmit reprezentanții Spitalului Orășenesc Mioveni
Ulterior, racla a fost dusă la Biserica „Sfântul Nicolae” din Racovița, situată vizavi de spital.
Potrivit preoților de la Parohia Racovița, biserica va fi deschisă zilnic între orele 08:00 și 19:00, iar credincioșii vor putea să se roage și să participe la slujbele speciale ce vor avea loc dimineața și seara.
Programul slujbelor este următorul:
- Miercuri, 2 octombrie:
Ora 15:00 – Primirea raclei cu sfintele moaște;
Ora 17:00 – Sfântul Maslu de Obște.
- Joi, 3 octombrie:
Ora 09:00 – Sfânta Liturghie;
Ora 18:00 – Acatistul Sfântului Nectarie.
- Vineri, 4 octombrie:
Ora 09:00 – Sfânta Liturghie;
Ora 12:00 – Acatistul Sfântului Nectarie;
Ora 17:00 – Sfântul Maslu de Obște.
- Sâmbătă, 5 octombrie:
Ora 08:00 – Sfânta Liturghie;
Ora 09:30 – Parastas;
Ora 16:00 – Acatistul Sfântului Nectarie.
Foto: Facebook Spitalul Orășenesc Mioveni/ Primăria Orașului Mioveni
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Alertă alimentară la Kaufland! Produse retrase de la vânzare

