Ziarul Ancheta Online

Circulaţia pe Podul Prieteniei va fi permisă pe ambele sensuri, în perioada Sărbătorilor

By Daniela Neacșa · 19/12/2024

Vești bune pentru șoferi în perioada Sărbătorilor.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră anunță că, începând cu data de 20 decembrie 2024, ora 13:00, se va redeschide circulația pe banda dreaptă renovată, pe sectorul bulgăresc al podului al Podului Prieteniei de la Ruse-Giurgiu.

De asemenea, autoritățile anunță că Ppodul Prieteniei, care traversează Dunărea pe la vama Giurgiu-Ruse, va fi deschis pe ambele benzi, între 20 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025. Asta pentru a reduce aglomerația anticipată cu ocazia sărbătorilor.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost informat de către Centrul Comun de Contact Giurgiu cu privire la faptul că, în data de 20.12.2024, începând cu ora 13:00, se va deschide circulația pentru vehicule pe banda dreaptă renovată, cu o lungime totală de 413 metri (intrare în Republica Bulgaria), pe sectorul bulgăresc al Podului Prieteniei de la Ruse-Giurgiu.

Totodată, pentru fluidizarea traficului în perioada sărbătorilor de iarnă, în intervalul 20.12.2024-07.01.2025, circulația pe Podul Dunării va fi reorganizată temporar, iar traficul va fi permis pe ambele sensuri.”, transmite Poliția de Frontieră Română

Din 8 ianuarie este preconizată însă închiderea parţială a benzii stângii a podului, pe sectorul bulgăresc.

Începând cu data de 08.01.2025, se preconizează închiderea parțială a benzii stângi, cu o lungime totală de 413 metri (ieșire din Republica Bulgaria), pe sectorul bulgăresc al Podului Prieteniei de la Ruse-Giurgiu.”, a adăugat Poliția de Frontieră Română

Pentru a fi la curent cu situația traficului, autoritățile recomandă utilizarea aplicației Trafic online, disponibilă pe site-ul oficial al Poliției de Frontieră Române.

Foto: Poliția de Frontieră Română

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Continuă înșelătoria în care infractorii se dau drept reprezentanţi ai Bursei