Ziarul Ancheta Online

Poliția Argeș, anunț de ultim moment despre bărbatul dat dispărut luni

By Ana Maria Tomescu · 11/03/2026

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș anunță că Iosif Florin, bărbatul de 51 de ani din Vlădești dat dispărut luni, a fost găsit. Acesta a fost depistat la o stână din comuna Godeni de către polițiștii din Câmpulung.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul nu a fost victima unei infracțiuni, așa cum rezultă din primele cercetări. Amintim că alerta a fost dată pe 9 martie de către fratele acestuia.

El a sesizat autoritățile, precizând că nu știe nimic de Iosif Florin încă din data de 6 martie, când bărbatul plecase într-o direcție necunoscută, fără să mai dea vreun semn.

Polițiștii au început căutările, fiind sprijiniți inclusiv de salvamontiștii argeșeni. La operațiunile de căutare a participat inclusiv câinele ARES, antrenat pentru astfel de misiuni. Din fericire, bărbatul dat dispărut a fost găsit în siguranță.

Sursă foto: IPJ Argeș/ Adevarul/ Colaj Ancheta

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Aflați în timpul liber 3 polițiști argeșeni au prins un șofer fugar și au acordat primul ajutor victimei