Ziarul Ancheta Online

Porți deschise la ISU Argeș, de 1 Iunie. Copiii, așteptați în lumea salvatorilor

By Ana Maria Tomescu · 29/05/2026

Pompierii argeșeni pregătesc o zi specială pentru copii, de 1 Iunie. Cu porțile deschise, autospeciale pregătite pentru demonstrații și multe surprize, salvatorii îi invită pe cei mici să descopere, chiar din interior, lumea celor care intervin zi de zi în situații de urgență.

Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului vor avea loc atât la subunitățile de pompieri din județ, cât și în Parcul Lunca Argeșului din Pitești.

Între orele 10:00 și 13:00, copiii sunt așteptați la sediile pompierilor din Pitești, Bradu, Mioveni, Topoloveni, Câmpulung, Curtea de Argeș, Costești și Vedea, unde vor putea vedea de aproape autospecialele de intervenție și echipamentele folosite în misiuni.

Cei mici vor avea ocazia să afle cum trebuie să reacționeze în caz de incendiu, cutremur sau alte situații de urgență, dar și să intre, pentru câteva momente, în rolul unui pompier.

WhatsApp Image 2026 05 29 at 15.23.32 - Sorin Grindeanu: „România are nevoie de un Guvern cu puteri depline”. Vânzările au scăzut cu aproape 6%

Foto ISU Argeș

Tot pe 1 Iunie, în intervalul 12:00 – 16:00, în Parcul Lunca Argeșului din Pitești va fi organizată o expoziție de tehnică împreună cu pompierii, polițiștii și jandarmii. Copiii vor putea participa la demonstrații, vor învăța noțiuni de prim ajutor și vor descoperi cum acționează echipele de intervenție în situații limită.

Reprezentanții structurilor de intervenție spun că evenimentul este dedicat atât distracției, cât și educației preventive, într-un mod accesibil și interactiv pentru cei mici.

Foto (Arhivă) ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cum se lucrează la Mioveni pe 1 Iunie și de Rusalii. Anunț important pentru locuitori