Ziarul Ancheta Online

(VIDEO) Atac în apropierea vilei lui Putin! 6 morți după ce o dronă a căzut pe o plajă de la Marea Neagră

By Ana Maria Tomescu · 03/08/2026

O dronă s-a prăbușit și a explodat pe o plajă aglomerată din Arhipo-Osipovka, stațiune aflată în apropiere de Gelendjik, pe litoralul rusesc al Mării Negre.

Șase persoane au murit, iar alte aproximativ 40 au fost rănite, potrivit guvernatorului regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratiev.

Locul exploziei se află în apropiere de una dintre reședințele președinteului rus Vladimir Putin. Imaginile surprinse de martori și distribuite pe rețelele sociale arată momentele de panică de pe plajă.

În înregistrare se aud focuri de armă și zgomotele sistemelor de apărare antiaeriană, după care drona cade și explodează în apropierea turiștilor. Printre victime se află și copii, potrivit bilanțului anunțat de guvernatorul regiunii.

Ținta ar fi fost o facilitate a industriei de apărare

Mai mulți analiști militari citați de presa independentă susțin că drona ar fi putut fi lovită de apărarea antiaeriană sau afectată de sistemele de război electronic, ceea ce ar fi dus la pierderea controlului și la prăbușirea ei într-o zonă frecventată de turiști. Aceste informații nu au fost confirmate oficial.

Canale media ucrainene afirmă că obiectivul vizat nu ar fi fost plaja, ci o bază de odihnă folosită de angajați ai companiei ruse NPO Mașinostroenie, producător de rachete și tehnică militară. Potrivit acelorași surse, drona nu și-ar fi atins ținta și s-ar fi prăbușit la câteva sute de metri distanță, arată Digi 24.

Foto captură video X