Ziarul Ancheta Online

Alertă pe litoral! O dronă a fost găsită în mare, la Mamaia (VIDEO)

By Ana Maria Tomescu · 05/08/2026

Polițiștii și pompierii au intervenit, miercuri, pe o plajă din Mamaia, după ce o dronă a fost observată în apă, în zona clubului Loft.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje, iar accesul în perimetrul în care se afla aparatul de zbor a fost restricționat până la finalizarea verificărilor.

Reprezentanții Gărzii de Coastă au confirmat ulterior că este vorba despre o dronă care nu avea material explozibil, potrivit focuspress.ro.

Chiar și în aceste condiții, oamenii legii au început cercetări pentru a stabili de unde provine și cum a ajuns în mare.

Deocamdată, autoritățile nu au oferit alte informații despre proveniența dronei, iar verificările sunt în desfășurare.

Foto: captură video focuspress.ro