Ziarul Ancheta Online

(VIDEO) Cum arată acum tunelul de pe A1 Pitești-Sibiu? Vestea momentului despre stadiul lucrărilor

By Ana Maria Tomescu · 11/08/2026

Tunelul de la Curtea de Argeș, unul dintre cele mai spectaculoase puncte ale Autostrăzii Pitești–Sibiu, începe să arate tot mai mult pregătit pentru trafic și tot mai puțin ca un șantier.

Noile imagini filmate pe 8 august în interiorul tunelului Momaia arată muncitorii în timp ce lucrează la instalații și la calea de rulare. Pe traseu au mai rămas operațiuni de final, iar constructorul PORR se apropie de momentul în care cei 9,86 kilometri ai Secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș vor putea fi dați în trafic.

Filmarea a fost realizată de „Raducu P Drum” și arată stadiul lucrărilor din aceste zile.

Tunelul de pe A1 Pitești-Sibiu, aproape gata

Tunelul Momaia are aproximativ 1.350 de metri și este format din două galerii, denumite „Alina” și „Daniela”. Este unul dintre cele mai importante puncte ale lotului, iar lucrările din interior au intrat în faza în care se montează instalațiile necesare funcționării în siguranță.

Se lucrează la instalațiile mecanice și electrice, precum și la sistemele ITS. În clădirile care vor deservi tunelul sunt montate echipamentele și se fac teste pentru instalațiile de stingere a incendiilor.

Vor urma și teste pentru verificarea comportamentului echipamentelor în caz de incendiu și fum.

Ultimii metri de asfalt

Pe restul lotului, lucrările au ajuns, de asemenea, într-o etapă avansată. La sfârșitul lunii iulie, reprezentanții Transporturilor anunțau că asfaltul de uzură se așternea pe ultimii metri ai secțiunii.

Contractul prevede deschiderea circulației în februarie 2027. Constructorul și reprezentanții Transporturilor au spus însă că lucrările ar putea fi finalizate chiar și cu șase luni mai devreme.

Dacă acest lucru se va întâmpla, Secțiunea 4 Tigveni–Curtea de Argeș va adăuga încă 9,86 kilometri la Autostrada A1 Sibiu–Pitești.

Foto captură video Youtube ”Raducu P Drum”