Ziarul Ancheta Online
Dacia Sandero intră în era hibridă. Cât costă noul model în România
Dacia face un pas important cu unul dintre cele mai cunoscute modele ale sale: Sandero poate fi comandat, pentru prima dată, într-o versiune hibridă. Noul Sandero hybrid 155 pornește de la 19.700 de euro, cu TVA inclus, și ajunge la 20.700 de euro în echiparea de top Journey.
Sub capotă se află un motor pe benzină de 1,8 litri, asistat de două motoare electrice și o baterie de 1,4 kWh. Ansamblul dezvoltă 155 CP și este legat la o transmisie automată electrificată.
Producătorul spune că mașina poate rula electric până la 80% din timpul petrecut în oraș, iar fiecare pornire se face în modul electric.
Motorizarea hybrid 155 combină un motor pe benzină de 1,8 l cu 4 cilindri (109 CP), două motoare electrice (un motor de 50 CP şi un starter/generator de înaltă tensiune), o baterie de 1,4 kWh (230 V) şi o cutie de viteze automată electrificată. Aceasta dispune de 4 trepte dedicate motorului termic şi 2 pentru propulsia electrică – o tehnologie posibilă datorită absenţei ambreiajului”, au transmis reprezentanții Dacia, miercuri, într-un comunicat de presă.
Prețul poate coborî și mai mult pentru clienții care aleg finanțarea Dacia Credit. În august, Sandero expression hybrid 155 poate ajunge la 18.740 de euro, iar versiunea Journey la 19.540 de euro, după aplicarea reducerilor anunțate de constructor.
Echiparea de bază include ecran tactil de 10 inch și instrumentar digital de 7 inch. Journey adaugă, printre altele, climatizare automată, acces hands-free și cameră pentru marșarier. Sandero hybrid 155 poate fi comandat inclusiv online, începând din 12 august.
Foto dacia.ro