Ziarul Ancheta Online

BAC 2026. Polițiștii, cu ochii pe centrele de examen din Pitești

By Ana Maria Tomescu · 13/08/2026

Probele scrise din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2026 s-au desfășurat în perioada 10 – 13 august. În timp ce absolvenții de liceu din Pitești se aflau în sălile de examen, polițiștii au avut propria misiune: să se asigure că probele se desfășoară într-un climat de ordine și siguranță.

Miercuri, 12 august, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Argeș au acționat în două unități de învățământ din municipiul Pitești, în contextul desfășurării examenului de Bacalaureat.

Conform precizărilor IPJ Argeș, acțiunile au avut ca scop menținerea ordinii și siguranței publice pe durata examenului.

Polițiștii, implicați și în protecția copiilor

În aceeași perioadă, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Argeș au participat și la o sesiune de informare privind dezvoltarea și modernizarea instrumentelor digitale de alertare, identificare și intervenție pentru copii, asociate numărului unic național 119.

Numărul 119 poate fi utilizat pentru raportarea cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și a oricărei alte forme de violență asupra copilului.

Foto (descriptiv) Digi 24