Ziarul Ancheta Online
Evenimente cultural-artistice și religioase ocazionate de sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”. Jandarmii argeșeni la datorie!
În Argeș urmează zile cu evenimente cultural-artistice și religioase ocazionate de sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”, iar jandarmii argeșeni, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne din județ se vor asigura că acestea se vor desfășura fără incidente.
Jandarmeria Argeș a dispus în această perioadă suplimentarea efectivelor participante la misiuni, astfel că aceștia vor fi prezenți în mai multe localități din județ, după cum urmează:
- la manifestările religioase desfășurate la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș;
- la Campionatul European de Baschet Feminin Under 16;
- la Campionatul Național de AutoCross din comuna Bughea de Sus;
- la târgurile tradiționale organizate cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” în comunele Izvoru, Dârmănești, Beleți-Negrești, Uda, Poienarii de Muscel și Vlădești.
Cetățenilor care aleg să petreacă aceste zile departe de zonele urbane, jandarmii montani din județul nostru se vor afla și ei pe traseele montane, pregătiți să acorde sprijin turiștilor, acordând o atenție deosebită zonei DN7C – Transfăgărășan.
În cele două zile de pelerinaj la Curtea de Argeș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș, împreună cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Argeș și Serviciul Român de Informații asigură măsurile de ordine și siguranță publică la slujbele oficiate cu prilejul sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”.
Reprezentanții IJJ Argeș transmit că ăentru evitarea aglomerației, a fost stabilit un culoar unic de acces, delimitat de panouri metalice. În această zonă, se recomandă credincioșilor să evite purtarea de bagaje voluminoase, iar, în cazul în care situația o impune, să se supună controlului acestora.
Totodată, participanții nu au voie să introducă sau să dețină, în timpul adunării publice: arme de orice fel; materiale explozive; materiale incendiare; substanțe iritant-lacrimogene; substanțe cu efect paralizant; dispozitive pentru șocuri electrice; alte obiecte care pot fi folosite pentru acțiuni violente sau pentru tulburarea desfășurării normale a adunării.
Jandarmii argeșeni mai transmit că pe întreaga durată a evenimentului, preoți, voluntari și forțe de ordine vor fi prezenți în zonele de deplasare pentru a sprijini și îndruma credincioșii, recomandând participanților să manifeste răbdare, să respecte indicațiile forțelor de ordine și să acorde atenție copiilor, vârstnicilor și bunurilor personale.
„Vă sfătuim să vă distrați în mod responsabil, să evitați derapajele de orice natură, iar în caz de nevoie, să nu ezitați să solicitați sprijinul forțelor de ordine, fie în mod direct, fie prin apel la 112.
Jandarmeria Argeș transmite un călduros la mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfintei Marii și vă dorește un sfârșit de săptămână fără incidente.”, mai transmite IJJ Argeș.
Sursă foto: IJJ Argeș