Ziarul Ancheta Online

Încă un fragment de dronă, găsit pe litoral. Valurile au adus bucata la mal

By Ana Maria Tomescu · 15/08/2026

Un nou fragment de dronă a fost descoperit, sâmbătă, pe litoralul românesc. De această dată, bucata a ajuns la mal în stațiunea Olimp, după ce fusese observată plutind în apropierea țărmului de un salvamar.

Salvamarul a observat obiectul în timp ce plutea pe mare, în apropierea plajei. valurile l-au împins către țărm, iar bărbatul a anunțat autoritățile.

Specialiștii s-au deplasat la fața locului și au ridicat fragmentul. Acesta urmează să fie analizat pentru a se stabili ce tip de dronă este și de unde provine.

Deocamdată, nu există informații care să confirme că bucata găsită la Olimp are legătură cu fragmentele descoperite în ultimele zile în alte zone ale litoralului.

Mai multe fragmente, găsite în ultimele zile

Descoperirea de la Olimp vine după alte cazuri înregistrate pe litoralul românesc. Joi dimineață, un fragment de dronă a fost observat în zona Terasa Tineretului din Costinești, la aproximativ 15 metri de stabilopozi.

Ministerul Apărării Naționale a fost anunțat, iar Garda de Coastă a cerut sprijinul Forțelor Navale Române. O echipă de scafandri de luptă EOD a verificat fragmentul și a stabilit că nu prezenta risc pirotehnic. Bucata a fost ulterior predată Gărzii de Coastă, potrivit news.ro.

Vineri, alte două fragmente au fost descoperite pe litoral, unul tot la Costinești și celălalt la Saturn.

Foto (descriptiv) Facebook Radu Miruță