Ziarul Ancheta Online
Argeș: Un turist dispărut și doi tineri rătăciți, căutați de salvamontiști
Salvamontiștii din Argeș au fost solicitați să intervină în două cazuri, duminică seara, după ce un turist care plecase spre Vârful Moldoveanu nu a mai ajuns la locul unde își lăsase mașina, iar doi tineri s-au rătăcit într-o zonă montană și nu au putut preciza unde se află.
Potrivit informațiilor transmise de Salvamont Argeș, un bărbat a plecat dimineață pe munte împreună cu soția și fiica sa, cu intenția de a urca pe Vârful Moldoveanu. Cele două femei au ajuns pe vârf și au coborât ulterior pe traseul prin Galbena.
Bărbatul nu a mai continuat urcarea și le-ar fi spus celor două că se întoarce spre Stâna lui Burnei, din zona Portița Viștei.
Soția și fiica au ajuns la mașină, însă bărbatul nu se afla acolo. Familia a alertat autoritățile după ce a întâlnit alte persoane care coborau spre Nucșoara și le-a rugat să transmită situația către Salvamont.
Au plecat colegii de la Nucșoara la Stâna lui Burnei să vedem care e situația”, au transmis salvamontiștii argeșeni.
O altă intervenție are loc în zona Marginea – Florea – Ștubeaua, unde doi tineri s-au rătăcit. Conform reprezentanților Salvamont Argeș, cei doi nu știu cu exactitate în ce punct al masivului se află.
În acest caz au fost mobilizați jandarmii montani, care au plecat în căutarea celor doi.
Foto descriptiv: Facebook Salvamont Argeș