Ziarul Ancheta Online
Franța respinge interdicția rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani. Alina Gorghiu: „Nu în dreptul platformelor de a păcăli niște copii”
Decizia Consiliului Constituțional francez redeschide dezbaterea privind accesul copiilor la rețelele sociale. În timp ce Franța a respins interdicția pentru cei sub 15 ani, invocând libertatea de exprimare și protejarea vieții private, date recente arată că vârsta la care copiii intră pe platformele sociale poate avea consecințe asupra performanțelor școlare. Deputatul PNL de Argeș Alina Gorghiu susține că libertatea trebuie protejată, dar nu și atunci când platformele transformă atenția copiilor într-un produs, în detrimentul educației și dezvoltării lor.

”Două știri importante mi-au atras atenția zilele acestea, care au legătură.
Consiliul Constituțional francez a respins o lege prin care Franța dorește să interzică accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale.
Motivul? Interdicția generală restrânge disproporționat libertatea de exprimare, iar mecanismul de verificare a vârstei nu oferea suficiente garanții pentru protejarea vieții private.
Asta nu înseamnă că protejarea interesului superior al copilului nu poate justifica limitarea accesului minorilor.
Și noi avem în Parlament câteva inițiative legislative care reglementează tema aceasta. Toate datele arată că problema este reală, de mare actualitate”, a transmis, zilele trecute, deputatul PNL de Argeș, ALina Gorghiu.
Gorghiu: ”Orice tip de libertate trebuie protejată”
Mai departe, deputatul liberal aduce în discuție un studiu publicat în „Nature Human Behaviour”, realizat pe peste 5.200 de elevi, studiu ce readuce în atenție efectele vârstei la care copiii încep să folosească rețelele sociale. Cercetarea indică diferențe importante la matematică și limba maternă între copiii care și-au făcut primul cont la 11–12 ani și cei care au așteptat până la 14–15 ani, diferență care, la 16 ani, ajungea la echivalentul a aproximativ șase luni de învățare. În acest context, Alina Gorghiu punctează că libertatea de exprimare trebuie apărată, dar și protejarea copiilor de platforme care le pot transforma atenția într-o marfă trebuie să fie o prioritate.

”Un studiu publicat în „Nature Human Behaviour” și prezentat de The Guardian a analizat peste 5.200 de elevi. Vă las articolul în comentarii. Copiii care și-au deschis primul cont pe o rețea socială de mici, la 11–12 ani au avut rezultate mai slabe la matematică și la limba maternă decât cei care au așteptat până la 14–15 ani. Încă o informație interesantă: la vârsta de 16 ani, diferența dintre cele două grupuri echivala cu aproximativ șase luni de învățare.
Sunt de acord că orice tip de libertate trebuie protejată. Sunt unul din fanii libertății de exprimare, mă folosesc de ea ca de aer. Cred și în libertatea economică a platformelor, dar nu în dreptul lor de a păcăli niște copii, de a le transforma atenția într-un produs, sacrificand asfel educația sau dezvoltarea lor”, a mai transmis deputatul PNL de Argeș.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Alina Gorghiu