Ziarul Ancheta Online
Prețul carburanților în Argeș. Motorina, din nou peste 10 lei
Veste proastă pentru șoferi. Motorina standard a trecut din nou de 10 lei/litru, la doar două zile după reducerea temporară cu 20% a accizei.

Potrivit datelor publicate de Peco-online, în Argeș, la benzina standard, prețurile au rămas, în linii mari, la nivelul zilei de luni. Cel mai mic preț este de 9,51 lei pe litru, fiind întâlnit la stațiile Petrom și la stația Socar din Mioveni. În celelalte benzinării, litrul de benzină standard costă între 9,52 și 9,64 lei.
Pentru benzina superioară, șoferii trebuie să scoată din buzunar între 9,99 lei și ajunge la 10,15 lei, în funcție de stația de alimentare. Cel mai mic preț este întâlnit la stațiile Rompetrol, același tarif fiind afișat și la Petrom Bascov și Petrom Albota.
Motorina s-a scumpit
La motorina standard, cea mai mică valoare raportată astăzi în județul Argeș este de 10,05 lei pe litru, la FuelOne Căteasca. Luni, 17 august, cel mai mic preț era de 9,99 lei pe litru.
În restul benzinăriilor, prețurile pentru motorina standard variază marți între 10,09 și 10,61 lei pe litru.

Nici motorina premium nu a scăpat de scumpiri. Dacă luni prețul pornea de la 10,39 lei pe litru, marți cel mai mic tarif este de 10,54 lei. În funcție de benzinărie, motorina premium ajunge să coste până la 11,04 lei pe litru.
Fostul ministrul al Energiei cere verificarea prețurilor
Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, cere verificări din partea instituțiilor statului.
Bogdan Ivan susține că Ministerul Finanțelor, ANAF și Consiliul Concurenței ar trebui să verifice modul în care sunt stabilite prețurile carburanților și să stabilească dacă majorările au o justificare economică sau dacă există creșteri speculative.
Prețurile la motorină au luat-o razna. Cresc de la o zi la alta și, în unele cazuri, chiar de la o oră la alta, la aceeași benzinărie. În ritmul acesta, orice măsură luată pentru a-i proteja pe români riscă să fie anulată de scumpiri succesive, iar nota de plată ajunge, din nou, tot în buzunarul oamenilor.
Premierul și ministrul Energiei trebuie să intervină imediat. Ministerul Finanțelor, ANAF și Consiliul Concurenței trebuie să verifice de urgență modul în care sunt formate aceste prețuri și să stabilească dacă majorările au un fundament economic real sau dacă asistăm la creșteri speculative.
Nu putem accepta ca benzinăriile să majoreze prețurile după bunul plac, iar instituțiile statului să privească de pe margine. Este nevoie de controale, explicații și de decizii rapide.”, transmite Bogdan Ivan
Acciza la motorină, redusă cu 20% timp de două săptămâni
Reducerea accizei la motorină a intrat în vigoare duminică, 16 august și înseamnă o diminuare de aproximativ 68 de bani pe litru. Măsura este valabilă până la 31 august, după care Ministerul Finanțelor va face o nouă analiză.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Năzare, a explicat că reducerea nu se va vedea simultan în toate benzinăriile. Noua acciză se aplică motorinei în momentul în care aceasta este scoasă din antrepozitul fiscal de către operator și intră în circuitul comercial.
Astfel, unele stații mai au în stoc motorină pentru care acciza a fost plătită la nivelul anterior. În aceste cazuri, stocurile existente trebuie consumate înainte ca în benzinării să ajungă noile cantități, pentru care se aplică acciza redusă.
Din acest motiv, prețurile pot scădea treptat și diferit de la o stație la alta, în funcție de stocuri și de ritmul de aprovizionare.
Modificările prețurilor la combustibil în ultima lună
Potrivit sursei citate, comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 9.3%, ceea ce înseamna că pentru un plin (50 de litri) șoferii trebuie să scoată astazi din buzunar cu 40.5 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile
În ceea ce privește motorina, pretul mediu al unui litru a crescut cu 6.5% ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 31 de lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile
Foto: shutterstock/ descriptiv