Ziarul Ancheta Online
Argeșean de 23 de ani sancționat pentru comportament agresiv în trafic
Un tânăr de 23 de ani din Argeș a fost sancționat de polițiștii rutieri câmpulungeni, ca urmare a comportamentului agresiv în trafic.
Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung l-au depistat pe șoferul din Godeni, în timp ce conducea un autoturism pe str. Alexandru cel Bun din municipiul Câmpulung, împrejurare în care a adoptat un comportament agresiv în timpul conducerii autovehiculului, cu punerea în pericol a siguranței deplasării, prin realizarea intenționată a unui derapaj al autoturismului.
În urma abaterii constatate, tânărul conducător auto a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1297,5 lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice. A fost dispusă de asemenea măsura complementară implicită de reținere a permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
Foto: radiochisinau.md