Ziarul Ancheta Online

Medic rezident de 28 de ani, găsit mort la Spitalul Universitar de Urgență București

By Daniela Neacșa · 19/08/2026

Un medic rezident în vârstă de aproximativ 28 de ani a murit miercuri, 19 august 2026, după ce s-ar fi aruncat de la un etaj superior al Spitalului Universitar de Urgență București. Reprezentanții Spitalului Universitar au confirmat că tânărul efectua un stagiu de pregătire în cadrul unității medicale și că decesul a survenit în urma unui act suicidar.

Potrivit news.ro, polițiștii Secției 17 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost sesizați în jurul orei 12:00 cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui spital din Sectorul 5.

La fața locului au intervenit de urgență polițiștii, dar și un echipaj de prim ajutor aflat în apropiere. Medicii au încercat să îl salveze, însă, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat.

La data de 19 august 2026, în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 17 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui spital, din Sectorul 5.

La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul subunităţii care au delimitat şi au asigurat zona. De asemenea, şi un echipaj de prim ajutor aflat în proximitate a intervenit pentru salvarea bărbatului. În pofida eforturilor depuse de medici, aceştia au declarat decesul bărbatului, în vârstă de 28 de ani. În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că persoana în cauză s-ar fi precipitat de la un etaj superior”, precizează Poliţia Capitalei.

Spitalul Universitar confirmă decesul medicului rezident

Spitalul Universitar de Urgență București a confirmat decesul și faptul că tânărul era medic rezident și efectua un stagiu de pregătire în cadrul unității.

Spitalul Universitar de Urgență București confirmă că, în cursul zilei de 19 august 2026, un medic rezident care desfășura un stagiu de pregătire în cadrul unității noastre a decedat în urma unui act suicidar”, au transmis reprezentanții spitalului.

Conducerea unității medicale a transmis condoleanțe familiei și colegilor și a precizat că nu va face alte comentarii, din respect pentru familia medicului. Circumstanțele și cauzele tragediei sunt în atenția autorităților.

Conducerea spitalului transmite condoleanţe familiei şi colegilor şi îşi exprimă regretul pentru această pierdere. Circumstanţele şi cauzele producerii acestui tragic eveniment sunt în atenţia autorităţilor competente. Din respect pentru familia îndoliată, spitalul nu va face alte comentarii”, transmite unitatea medicală, potrivit sursei citate

medic rezident găsit mort

Medic rezident, găsit mort. Mesajul fostului ministru Alexandru Rogobete

La rândul său, fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rogobete a transmis condoleanţe familiei tânărului medic rezident.

Am aflat cu profundă tristețe despre decesul medicului rezident care își desfășura stagiul de pregătire la Spitalul Universitar de Urgență București.

Transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, celor apropiați, colegilor și întregii comunități medicale care trece astăzi printr-un moment atât de greu.

În astfel de clipe, cuvintele sunt puține și nu pot alina durerea celor care au pierdut un om drag.

Din respect pentru familie și pentru memoria celui plecat dintre noi, cred că este esențial să păstrăm demnitatea pe care o asemenea tragedie le impune.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, este mesajul transmis de Alexandru Rogobete.

Cazul, preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și toate circumstanțele în care s-a produs decesul.

Cazul urmează să fie preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit va fi transportat la Institutul Național de Medicină Legală, unde urmează să fie efectuată necropsia.

Autoritățile nu au indicat până în acest moment existența unei legături între condițiile de muncă sau activitatea profesională și gestul medicului. Cercetările vor stabili circumstanțele exacte.

Un alt medic rezident a murit în luna iunie

Tragedia de la Spitalul Universitar vine la aproximativ două luni după un alt caz care a șocat lumea medicală din București.

În luna iunie 2026, un medic rezident în vârstă de 32 de ani a fost găsit mort la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, în timpul unei gărzi.

Sursă foto: Reporter Neptun TV/ descriptiv