Ziarul Ancheta Online

(VIDEO) Mașină în flăcări pe DN1A. Persoană găsită carbonizată

By Daniela Neacșa · 21/08/2026

Un incendiu puternic a izbucnit joi seară, 20 august, la un autoturism aflat pe DN1A, între Săcele și Cheia. După stingerea incendiului, pompierii au găsit în interiorul mașinii o persoană carbonizată.

Incendiul a fost anunțat în jurul orei 19:00. Autoturismul se afla în afara părții carosabile, iar flăcările au cuprins rapid mașina.

La locul incidentului au fost mobilizate echipaje ale ISU Prahova, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săcele, precum și o autospecială de stingere cu apă și spumă de la ISU Brașov.

Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului. După stingerea flăcărilor, în interiorul autoturismului a fost găsită o persoană, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au ajuns și ei la fața locului și au început verificările pentru a stabili ce s-a întâmplat. Potrivit IPJ Brașov, trupul neînsuflețit al victimei a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea autopsiei.

Anchetatorii încearcă acum să stabilească identitatea victimei, dar și cauzele și împrejurările exacte în care autoturismul a luat foc.

Sursă foto: captură video MJ