Ziarul Ancheta Online
O dronă s-ar fi prăbușit în curtea unei case. Alertă în Vrancea!
O dronă s-ar fi prăbușit în curtea unei locuințe din Cișleaua, comuna Garoafa, județul Vrancea. La fața locului intervin autoritățile, fiind creat un perimetru de siguranță.
Potrivit martorilor, în zonă s-ar fi auzit și o bubuitură, așa cum a declarat primarul comunei, Laurențiu Diaconu, pentru Monitorul de Vrancea.
Autoritățile urmează să stabilească exact proveniența fragmentelor și circumstanțele în care acestea au ajuns în curtea locuinței.
Incidentul vine după ce, în jurul orei 06:00, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat semnale intermitente în spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona Cahul. (Detalii aici)
Ulterior, unul dintre semnale a apărut în zona Târgu Bujor, județul Galați, iar populația a primit un mesaj Ro-Alert.
Pentru monitorizarea situației, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și un elicopter IAR-330 SOCAT au fost ridicate de la sol. Aeronavele F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, elicopterul IAR-330 SOCAT a survolat zona Târgu Bujor – Matca, însă nu au fost identificate, la momentul respectiv, urme de impact și nici fragmente sau alte elemente care să indice prezența unui obiect pe teritoriul național.
În cazul fragmentelor găsite la Cișleaua, verificările sunt în desfășurare. Autoritățile urmează să stabilească dacă acestea provin într-adevăr de la o dronă și dacă există vreo legătură între incidentul din comuna Garoafa și semnalele radar detectate în cursul dimineții.
Foto Digi 24