Ziarul Ancheta Online

UPDATE: A găsit un card și a făcut 17 plăți cu el. Ce s-a întâmplat cu bărbatul din Bârla

By Ana Maria Tomescu · 10/09/2026

UPDATE

Ancheta în cazul cardului pierdut într-un supermarket din Pitești și folosit ulterior la 17 tranzacții a fost finalizată. Polițiștii au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.

Potrivit noilor informații transmise de IPJ Argeș, cercetările au fost finalizate la data de 9 septembrie de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești.

În urma anchetei, oamenii legii au stabilit că, pe 17 august, bărbatul de 49 de ani, din Bârla, și-ar fi însușit un card bancar aflat într-un portofel pierdut de proprietar într-un supermarket din Pitești.

Ulterior, bărbatul ar fi folosit cardul pentru efectuarea a 17 tranzacții, prejudiciul creat fiind estimat la aproximativ 750 de lei.

Reamintim că, pe 25 august, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

Acum, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.


Știre inițială, 26 august 2026

Un bărbat din Bârla a fost reținut după ce a găsit un card pierdut într-un supermarket din Pitești. După ce ar fi ajuns în mâinile lui, acesta ar fi folosit cardul pentru mai multe cumpărături.

Nu a fost vorba despre o singură plată, ci despre 17 tranzacții, iar prejudiciul ajunge la aproximativ 750 de lei.

Totul s-a întâmplat pe 17 august. Un client și-a pierdut cardul în timp ce se afla într-un supermarket din Pitești, în jurul prânzului. Ulterior, acesta a fost înștiințat că de pe cardul său au fost făcute mai multe tranzacții.

Pe 20 august, situația a fost sesizată polițiștilor de la Secția 2 Poliție Pitești. Oamenii legii au început verificările, iar în cauză a fost deschis un dosar penal.

Cercetările au dus la un bărbat de 49 de ani, din comuna Bârla, despre care polițiștii spun că este persoana bănuită că a găsit cardul și l-a folosit fără drept.

În ziua de 25 august a.c., după adminstrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului în cauză, acesta urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Foto: oradesibiu.ro/ descriptiv