Ziarul Ancheta Online
Urși semnalați în 6 localități din Argeș
Întâlnirile cu urșii devin tot mai frecvente în Argeș. În weekend-ul care tocmai s-a încheiat, autoritățile au fost chemate să intervină în șase localități, după ce animalele sălbatice au fost văzute în apropierea locuințelor.
Urși semnalați în 6 localități din Argeș
Potrivit ISU Argeș, prezența urșilor a fost semnalată în orașul Mioveni și în comunele Cocu, Sălătrucu, Arefu, Lerești, Bughea de Sus.
În urma apelurilor primite, au fost mobilizate echipaje ale ISU Argeș, alături de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în gestionarea unor astfel de situații, pentru luarea măsurilor necesare.

Totodată, pentru informarea și protejarea cetățenilor din zonele vizate, autoritățile au transmis mesaje RO-Alert.
Recomandările ISU Argeș
Autoritățile le reamintesc oamenilor că nu trebuie să se apropie de animalele sălbatice. Nu este recomandată nici hrănirea sau fotografierea urșilor, iar cetățenii sunt sfătuiți să evite zonele în care aceștia au fost observați.
Orice apariție a unui urs în apropierea locuințelor trebuie anunțată imediat la 112, pentru ca autoritățile să poată interveni și să ia măsurile necesare.
Deși autoritățile avertizează constant asupra pericolului reprezentat de urși, mulți oameni, în special turiștii aflați în tranzit pe Transfăgărășan, continuă să ignore recomandările. Nu sunt puține cazurile în care șoferii opresc pe marginea drumului pentru a fotografia animalele sau chiar încearcă să le hrănească, gesturi care pot avea urmări grave atât pentru oameni, cât și pentru animale.
Foto zpl.ro/ descriptiv