Ziarul Ancheta Online

„Pitești fără cerșetorie”: Primăria lansează o campanie de prevenire și intervenție socială

By Ana Vlad · 31/08/2026

În perioada 1–30 septembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială, derulează campania locală de prevenire, informare și intervenție socială „Pitești fără cerșetorie”, alături de instituții și organizații partenere. Acțiunea urmărește prevenirea și reducerea fenomenului cerșetoriei prin informare, intervenție socială și sprijin pentru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate.

Campania ce se va desfășura în perioada 1–30 septembrie 2026 este realizată împreună cu partenerii instituționali implicați în prevenirea, identificarea și gestionarea situațiilor de vulnerabilitate socială și a fenomenului cerșetoriei: Inspectoratul de Poliție Județean Argeș; Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș; Poliția Locală a Municipiului Pitești; Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Argeș (ATOP Argeș); Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș; Organizațiile neguvernamentale partenere (Asociația Cultural-Artistică și Sportivă „ACAS” LA NOI LA ROCIU; Asociația „Sfinții Spiridon și Irina”; Asociația „M.A.I.N.E.”; Asociația „Natalia Alături de Semeni”).

 Mesajul primarului Cristian Gentea: „Nu oferiți bani în stradă!”

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, face apel la locuitorii municipiului să ajute persoanele vulnerabile într-un mod responsabil și să nu încurajeze cerșetoria prin oferirea de bani în stradă. Apelul face parte din campania „Pitești fără cerșetorie”, desfășurată în perioada 1–30 septembrie.

”Pitești fără cerșetorie!

Știu că, atunci când vedem un om care cere ajutorul pe stradă, primul impuls este să întindem o bancnotă.

Dar ajutorul adevărat nu înseamnă să întreținem cerșetoria, care poate ascunde exploatarea copiilor și a persoanelor vulnerabile.

De aceea, vă rog: nu oferiți bani în stradă!

Direcționați sprijinul către serviciile sociale și organizațiile locale, acolo unde oamenii pot primi ajutorul de care au nevoie.

În perioada 1–30 septembrie, Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială și împreună cu instituțiile partenere, derulează o campanie locală de prevenire, informare și intervenție socială.

Vă rog să ne fiți alături. Putem ajuta mai mult și mai bine, împreună. ”, a transmis primarul Piteștiului, Cristian Gentea.

Campanie împotriva cerșetoriei în Pitești

Fenomenul cerșetoriei reprezintă una dintre problemele sociale vizibile cu care se confruntă municipiul Pitești, fiind întâlnit în intersecții aglomerate, în apropierea centrelor comerciale, în piețe, parcuri, stații de transport public și în alte zone intens circulate.

Prin această campanie, autoritățile și partenerii implicați își propun să adopte o abordare integrată, care să combine prevenirea și informarea cu intervenția socială și, după caz, cu măsurile legale care intră în competența instituțiilor abilitate.

Acțiunile desfășurate în teren vor urmări identificarea persoanelor care practică cerșetoria, evaluarea situației sociale a acestora și identificarea unor soluții reale pentru ieșirea din situația de vulnerabilitate.

În funcție de situația constatată, persoanele identificate vor putea fi informate și orientate către serviciile sociale disponibile, servicii de adăpostire, servicii medicale sau alte forme de sprijin, în condițiile legii.

Un mesaj important al campaniei se adresează întregii comunități: ”NU DA BANI! AJUTĂ RESPONSABIL!”

Oferirea de bani persoanelor care cerșesc poate contribui la perpetuarea fenomenului și nu reprezintă, în multe situații, o soluție reală pentru problemele acestora.

Cetățenii sunt încurajați ca, atunci când întâlnesc persoane aflate în situații de vulnerabilitate pe stradă, să sesizeze autoritățile competente, pentru ca acestea să poată interveni și să identifice cea mai potrivită formă de sprijin.

Un gest responsabil nu înseamnă să ignori omul aflat în dificultate. Înseamnă să îl îndrumi către ajutorul de care are cu adevărat nevoie.

Sursă foto: Primăria Municipiului Pitesti cerșetorie

Copiii aflați în mediul stradal – prioritate

Un obiectiv important al campaniei îl constituie identificarea și evaluarea situațiilor în care minorii sunt prezenți în mediul stradal, fie singuri, fie însoțiți de părinți sau de alte persoane.

În astfel de situații, intervenția va avea în vedere cu prioritate interesul superior al copilului, evaluarea situației familiale și sociale și stabilirea măsurilor necesare pentru protejarea acestuia.

Părinții sau reprezentanții legali vor fi informați cu privire la responsabilitățile pe care le au și la consecințele expunerii repetate a copiilor la situații de risc.

Campania „PITEȘTI FĂRĂ CERȘETORIE” urmărește să consolideze colaborarea dintre autoritățile locale, instituțiile publice, structurile de ordine publică și organizațiile neguvernamentale, astfel încât intervenția în cazul persoanelor vulnerabile să fie una rapidă, coordonată și adaptată fiecărei situații.

Mesajul campaniei nu este unul îndreptat împotriva persoanelor aflate în dificultate.

Dimpotrivă, scopul este ca acestea să fie identificate, sprijinite și orientate către servicii și soluții reale, care să le permită depășirea situației de vulnerabilitate.

În același timp, acolo unde sunt constatate fapte care intră sub incidența legislației contravenționale sau penale, instituțiile abilitate vor lua măsurile prevăzute de lege.

Apel către cetățeni

”Nu încuraja cerșetoria prin oferirea de bani!

Dacă vezi o persoană vulnerabilă pe stradă, sesizează autoritățile.

Împreună putem transforma solidaritatea într-un ajutor real și putem contribui la reducerea fenomenului cerșetoriei în municipiul Pitești”, transmit organizatorii.

Foto descriptiv. Sursă foto: Primăria Municipiului Pitești