Ziarul Ancheta Online
Sprijin din Germania pentru persoanele cu dizabilități din Argeș! Donație de 10.000 de euro pentru un microbuz adaptat
Un sprijin important venit din Germania apropie de concretizare proiectul unui microbuz adaptat pentru persoanele cu dizabilități din Argeș. Organizația Behinderten- und Altenhilfe Weingarten va contribui cu 10.000 de euro la campania derulată de ASCHFR Argeș, sumă care se adaugă celor 10.000 de euro strânși deja. Parteneriatul dintre cele două organizații continuă astfel să ofere nu doar echipamente și dispozitive medicale, ci și mai multă mobilitate, independență și șanse reale de participare la activități pentru beneficiarii din județ.
Achiziționarea unui microbuz adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități din cadrul ASCHFR Argeș este la doar câțiva pași de concretizare.
Organizația Behinderten – und Altenhilfe Weingarten din Germania a decis să sprijine campania demarată în acest scop de filiala argeșeană cu suma de 10.000 de euro. Vestea a fost transmisă, în cadrul vizitei de săptămâna trecută, de prietenii Asociației, Mihaela și Hansi Schuster, care au adus, la propriu, și o remorcă de produse și dispozitive medicale necesare persoanelor cu dizabilități din județul nostru.

„Pod” între România și Germania
Toate echipamentele au fost depozitate în cadrul Atelierului ASCHFR Argeș, din cartierul Trivale, Municipiul Pitești, urmând a fi distribuite, la cerere, atât către beneficiarii filialei, cât și altor persoane cu nevoi speciale. Parteneriatul dintre Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România Filiala Argeș, condusă de Elena Lavinia Besnea, și Organizația Behinderten – und Altenhilfe Weingarten din Germania, este unul durabil, regretatul Gotthilf Lorch fiind inițiatorul acestei colaborări atât de necesare. Ulterior, misiunea sa a fost preluată de bunii lui prieteni, Maria și Martin Lamprecht Schmidt, care prin generozitatea și dragostea lor au transformat-o „într-un adevărat pod între Germania și România”. Aceștia au fost reprezentați în România de Mihaela și Hansi Schuster, la rândul lor, susținători și prieteni ai celor două organizații partenere.

Atelierul de reparații si Centrul de zi NOVA, importante pentru activitatea organizației
Mihaela și Hansi Schuster au vizitat Atelierul de reparații și distribuție de materiale ajutătoare, unde au putut vedea direct cum sprijinul primit de la partenerii germani ajunge la beneficiarii care au nevoie de el. Au vizitat, de asemenea, Centrul de Zi NOVA, locul în care, zi de zi, persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii de recuperare, consiliere, socializare și activități care le ajută să își dezvolte autonomia și să aibă o viață cât mai activă și independentă.

„Pentru unii dintre noi, pot părea simple obiecte”
„De-a lungul anilor, sprijinul oferit organizației noastre s-a concretizat în lucruri care, pentru unii, pot părea simple obiecte, dar care pentru o persoană cu dizabilități pot însemna independență, mobilitate și o viață mai ușoară.
Cadre de mers, cărucioare, materiale și dispozitive de sprijin au ajuns la oameni care aveau nevoie de ele, prin intermediul atelierului nostru de reparații și distribuție de materiale ajutătoare”, a menționat Elena Lavinia Besnea. Mulțumind totodată pentru sprijinul oferit în achiziționarea microbuzului adaptat, aceasta a declarat cu emoție: „Este o contribuție uriașă pentru noi și pentru beneficiarii noștri. Donația de 10.000 de euro ce urmează a fi făcută, se va adăuga celor 10.000 de euro pe care am reușit să îi strângem până acum prin campania noastră. Astfel, putem spune cu bucurie, că în curând, vom avea 20.000 de euro strânși pentru microbuzul adaptat”.
Mai mult decât o donație!
„Mai mult decât o sumă, acești bani înseamnă drumuri care vor putea fi făcute, oameni care vor putea ajunge la recuperare, beneficiari care vor putea participa la activități, excursii și tabere și, mai ales, mai multă libertate de mișcare. Cu sprijinul Stiftung Behinderten- und Altenhilfe Weingarten, prin Maria și Martin Lamprecht Schmidt, continuăm un parteneriat început cu mulți ani în urmă – un parteneriat construit pe încredere, prietenie și dorința de a fi alături de persoanele cu dizabilități din România”, a subliniat președintele Asociației de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România Filiala Argeș
Sursă foto: Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România Filiala Argeș.
