Ziarul Ancheta Online

Mihai Coteț, reconfirmat vicepreședinte al Senatului. Ce priorități are pentru noua sesiune parlamentară

By Ana Vlad · 02/09/2026

Senatorul PNL Mihai Coteț a fost reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Senatului, după votul colegilor senatori și al plenului Parlamentului. În noua sesiune parlamentară, acesta anunță priorități precum reforma administrativ-teritorială, modernizarea sistemului electoral, Legea lustrației, reforma bugetului asigurărilor de sănătate și susținerea clasei de mijloc.

Senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, a fost reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Senatului, în urma votului colegilor senatori și al plenului Parlamentului pentru confirmarea noului Birou Permanent.

Marți seară senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț le-a mulțumit colegilor din PNL pentru încrederea acordată și a transmis că reconfirmarea în funcție reprezintă o responsabilitate importantă: ”Este o responsabilitate enormă care mă obligă să continui munca dedicată. Voi rămâne la fel de implicat pentru argeșeni și pentru toți românii”.

Mihai Coteț: ”Nu va fi ușor”

Sursă foto: FB Mihai Coteț.

Totodată, Mihai Coteț a anunțat prioritățile discutate în cadrul unei întâlniri a grupului parlamentar PNL, la care a participat și Ilie Bolojan, președintele PNL și premierul României.

Printre temele stabilite pentru această sesiune parlamentară se numără reforma administrativ-teritorială, cu accent pe consolidarea administrațiilor locale, modernizarea sistemului electoral, adoptarea Legii lustrației și reforma bugetului asigurărilor de sănătate.

”Am avut o întâlnire aplicată la grupul PNL, alături de Ilie Bolojan, președintele PNL și premierul României, în care am stabilit prioritățile strategice ale acestei sesiuni parlamentare: o reformă administrativ-teritorială axată pe administrații locale puternice, modernizarea sistemului electoral, adoptarea Legii lustrației pentru igienizarea funcțiilor publice și reforma bugetului asigurărilor de sănătate și susținerea fermă a clasei de mijloc.

Nu va fi ușor. Nu a fost nici până acum. Dar sper în continuare, ca atunci când este vorba de bunăstarea românilor, să lăsăm jocurile de putere la o parte și să ne suflecăm mânecile pentru țara noastră. ”, a mai completat senatorul Mihai Coteț.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Mihai Coteț