Ziarul Ancheta Online
Au turat motoarele în zona Stadionului Municipal Câmpulung și au rămas fără permis pentru 30 de zile
Doi tineri șoferi au fost sancționați de polițiștii argeșeni după ce au fost depistați, în zona Stadionului Municipal din Câmpulung, în timp ce turau fără motiv motoarele mașinilor pe care le conduceau.
Doi tineri, sancționați de polițiștii rutieri câmpulungeni
Este vorba despre un tânăr de 19 ani, din Câmpulung, și un bărbat de 26 de ani, din Lerești.
Incidentul a avut loc pe 8 septembrie.
În ziua de 8 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un tânăr de 19 ani, din Câmpulung, precum și un bărbat de 26 de ani, din Lerești, care au manifestat un comportament agresiv în timpul conducerii autoturismului, în zona Stadionului Municipal Câmpulung, prin accelerarea repetată a motorului, în mod nejustificat, aspect de natură a stânjeni și pune în pericol persoanele aflate în zona publică.”, transmite IPJ Argeș.
Pentru abaterile constatate, ambii șoferi au fost amendați cu câte 865 de lei. De asemenea, polițiștii le-au reținut și permisele de conducere pentru 30 de zile.
Acțiuni ale polițiștilor rutieri din Argeș pentru creșterea siguranței în trafic
Potrivit IPJ Argeș, în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
Polițiștii au acționat în 122 de filtre rutiere, în cadrul cărora au fost efectuate 378 de testări, pentru depistarea șoferilor care au consumat alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 430 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 75.000 de lei. De asemenea, oamenii legii au reținut 14 permise de conducere și au retras 14 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 78 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea, 3 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.”, transmite IPJ Argeș