Ziarul Ancheta Online
38 de locuințe sociale, repartizate la Pitești. Beneficiarii au semnat contractele pentru 5 ani
38 de locuințe sociale au fost repartizate de Primăria Pitești, iar beneficiarii au semnat contractele de închiriere pentru o perioadă de 5 ani. Procedura s-a desfășurat în baza criteriilor legale și a ordinii de prioritate stabilite pentru această categorie de locuințe.

În baza HCL nr. 302 din 30.07.2026, Consiliul Local al Municipiului Pitești a aprobat repartizarea unui număr de 38 de locuințe sociale, în conformitate cu prevederile legale aplicabile și cu criteriile de prioritate stabilite pentru această categorie de locuințe.
În acest context, în perioada 21 august – 10 septembrie 2026, a fost derulată procedura de semnare a contractelor de închiriere pentru locuințele repartizate, beneficiarii semnând contractele aferente, la sediul Primăriei Municipiului Pitești.

Pitești – Cine beneficiază și ce obligații au chiriașii
Repartizarea locuințelor sociale se realizează în limita fondului locativ disponibil și cu respectarea condițiilor și criteriilor prevăzute de legislația în vigoare și de actele administrative adoptate la nivel local. În acest sens, acordarea unei locuințe sociale este condiționată de îndeplinirea criteriilor legale și de poziția în ordinea de prioritate stabilită potrivit procedurii aplicabile.
Acest sprijin din partea comunității este un drept care presupune și responsabilități:
- respectarea clauzelor contractuale și plata la timp a obligațiilor;
- păstrarea și întreținerea locuinței în condiții bune;
- eliberarea spațiului la expirarea termenului contractual.
Noile contracte sunt încheiate pe o perioadă de 5 ani și au caracter executoriu la expirare.
Prin această procedură, Primăria Municipiului Pitești continuă administrarea și repartizarea fondului locativ social aflat la dispoziția municipiului, cu respectarea cadrului legal și a hotărârilor adoptate de Consiliul Local.
Foto descriptiv. Sursă foto: Primăria Municipiului Pitești.