Ziarul Ancheta Online
Controale în zona liceelor din Curtea de Argeș. Elevi găsiți fumând și consumând alcool
Polițiștii locali din Curtea de Argeș au intensificat controalele în zonele din apropierea școlilor și liceelor pentru prevenirea vânzării de alcool și tutun către minori.
Acțiunile sunt desfășurate de Poliția Locală, împreună cu Poliția Municipală, iar verificările vizează în special agenții economici aflați în apropierea școlilor.
Poliția Locală desfășoară, în această perioadă, o campanie de informare și control la agenții economici, cu precădere la cei aflați în apropierea școlilor și liceelor.
Acțiunile vizează respectarea legislației privind vânzarea către minori a produselor din tutun și a băuturilor alcoolice și sunt făcute în colaborare cu Poliția Municipală.”, transmit reprezentanții Primăriei Municipiului Curtea de Argeș
Controale în zona liceelor din Curtea de Argeș. Elevi găsiți fumând și consumând alcool
Joi, polițiștii au făcut o acțiune fulger în zona liceelor tehnologice „Constantin Dobrescu” și „Regele Mihai I”. În timpul verificărilor, au fost identificați elevi care fumau sau consumau alcool.
Reprezentanții administrației locale transmit că, în urma discuțiilor purtate cu elevii, oamenii legii ar fi aflat de la ce magazine ar fi fost cumpărate produsele.

Foto: facebook Primăria Municipiului Curtea de Argeș
Poliția Locală anunță că va continua acțiunile și în perioada următoare, verificând agenții economici, cu precădere la cei aflați în apropierea școlilor și liceelor.
Pe lângă prevenirea consumului de alcool și tutun în rândul minorilor, polițiștii urmăresc și respectarea de către comercianți a legislației care interzice vânzarea acestor produse către minori.
Sursă foto: Primăria Municipiului Curtea de Argeș