Ziarul Ancheta Online

Accident grav. Un tânăr de 19 ani a murit, alți doi au ajuns la spital

By Daniela Neacșa · 20/09/2026

Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața, sâmbătă seară, 19 septembrie, într-un accident rutier grav produs în comuna Puchenii Mari, județul Prahova. Alți doi tineri, de 18 și 15 ani, au fost răniți, iar unul dintre ei se află în stare gravă.

Potrivit news.ro, accidentul s-a produs în satul Moara. Mașina în care se aflau cei trei tineri a derapat și a ieșit de pe carosabil.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului 2 Ploiești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM). La intervenție au participat și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.

La volan se afla un tânăr de 18 ani.  Acesta şi tânărul în vârstă de 19 ani au rămas încarceraţi.

Salvatorii l-au scos mai întâi pe șoferul de 18 ani, care prezenta semne vitale. Acesta era în stare gravă și a fost preluat de un echipaj medical, fiind ulterior intubat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

Din mașină a fost extras apoi și tânărul de 19 ani. Acesta era inconștient în momentul în care a fost scos dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Echipajul medical a început manevrele de acordare a îngrijirilor, însă, în ciuda eforturilor, tânărul a fost declarat decedat.

Echipajele de intervenţie l-au extras pe conducătorul auto, un tânăr de 18 ani, care prezenta semne vitale şi a fost predat unui echipaj SAJ Prahova. Ulterior, a fost extras şi un tânăr de 19 ani, care se afla în stare de inconştienţă, acesta fiind predat echipajului TIM pentru acordarea îngrijirilor medicale. Primeşte îngrijiri şi cel de-al treilea ocupant al autoturismului, care nu era încarcerat, un tânăr în vârstă de 15 ani”, a transmis ISU Prahova

Și cel de-al treilea ocupant, un adolescent de 15 ani, a ajuns la spital. Acesta a suferit traumatisme la nivelul membrelor.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul

Sursă foto: ISU Prahova