Ziarul Ancheta Online

Percheziții în București și 15 județe după violențele de la protestul fermierilor

By Ana Maria Tomescu · 22/09/2026

Polițiștii au descins marți dimineață în București și alte 15 județe, unde sunt puse în aplicare 29 de mandate de percheziție domiciliară după violențele de la protestul ciobanilor. 30 de persoane urmează să fie duse la audieri.

Percheziții după protestul fermierilor

Perchezițiile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti și vizează incidentele produse pe 15 septembrie, în Piața Victoriei. Suspecții sunt cercetați pentru fapte precum instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovirea sau alte violenţe.

40 de persoane sunt vizate, iar pentru 10 dintre inculpați au fost dispuse deja măsuri preventive după protestul fermierilor. Conform cercetărilor, o parte dintre participanții la protest ar fi recurs la violență și i-ar fi amenințat pe jandarmii mobilizați în Piața Victoriei.

Astăzi, 22 septembrie 2026, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente şi Serviciul de Investigaţii Criminale Central, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 29 de mandate de percheziţie domiciliară şi 30 de mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Ialomiţa, Prahova, Sălaj, Timiş şi Vaslui.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovirea sau alte violenţe, faţă de 40 de persoane, dintre care, faţă de 10 inculpaţi, au fost dispuse anterior măsuri preventive”, informează Poliția Capitalei.

Amintim că în timpul manifestației au fost aruncate borduri, sticle, garduri metalice și obiecte pirotehnice în direcția forțelor de ordine. Mai mulți jandarmi ar fi fost loviți cu pumnii, picioarele și bâtele.

30 de persoane, duse la audieri

Anchetatorii spun că au existat și agresiuni asupra a două persoane angajate ale unui trust media, care se aflau în zonă pentru a-și desfășura activitatea, fiind vorba, cel mai probabil, despre jurnaliștii Realitatea Plus (Detalii și video cu momentul AICI).

Protestul fermierilor s-a soldat și cu pagube materiale. O autospecială a Jandarmeriei, dar și alte bunuri ale instituției ar fi fost distruse în timpul incidentelor. Cele 30 de persoane pentru care au fost emise mandate de aducere vor fi conduse la audieri.

colaj Ancheta/ Foto Facebook brasovtv.com – Andi Kadas/ Europa Press RO