Ziarul Ancheta Online

UPDATE: Accident mortal la Buzoești. Mașina condusă de un tânăr de 19 ani, implicată în tragedie

By Ana Maria Tomescu · 28/09/2026

UPDATE, ora 16:50

Apar noi detalii despre circumstanțele producerii accidentului mortal din Buzoești. Reamintim că un bărbat de 74 de ani și-a pierdut viața după impactul produs între un autoturism și un motociclu.

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, la volanul mașinii se afla un tânăr de 19 ani, din Buzoești, care se deplasa pe DN 65A spre Costești.

În împrejurări neclare, cel mai probabil pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare, acesta a intrat în coliziune cu motocultorul, condus de bătrânul de 74 de ani, din Buzoești. Acesta din urmă se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului au suferit leziuni conducătorul motocultorului, precum și ceilalți doi ocupanți din motocultor, respectiv o femeie de 72 de ani și a un bărbat de 74 de ani, din aceeași localitate, care au fost transportați la spital pentru investigații medicale.

Din păcate, echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul bărbatului de 74 de ani ce conducea motocultorul”, informează IPJ Argeș.

Șoferul de 19 ani a fost testat pentru alcool și droguri, rezultatele fiind negative. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru a fi stabilite cu exactitate circumstanțele acestei tragedii.


Update ora 14: 44

Informații noi în cazul accidentului din Buzoești. În urma impactului violent, un bărbat de aproximativ 74 de ani și-a pierdut viața.

Potrivit primelor informații, ar fi vorba chiar despre conducătorul motocultorului.

Accident grav în Buzoești. Un bărbat a murit pe loc, alte 2 persoane au ajuns la spital

Foto: Info Trafic Pitești Județul Argeș

Un alt bărbat a mers la spital singur, în timp ce o femeie a fost preluată și transportată la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Totodată, în urma impactului, un bărbat care a suferit un atac de panică. Acesta a fost evaluat medical la fața locului, însă ulterior a refuzat transportul la spital.

La locul evenimentului, echipajele de intervenție au identificat patru victime, respectiv trei persoane de sex masculin și o persoană de sex feminin.
Din nefericire, în cazul unui bărbat în vârstă de aproximativ 74 de ani, nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind declarat decedat.
O altă victimă, de sex masculin, s-a deplasat la spital cu mijloace proprii.
Persoana de sex feminin a fost preluată și transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Cea de-a patra victimă, un bărbat care prezenta atac de panică, a fost evaluată medical la fața locului și a refuzat ulterior transportul la spital.”, transmite ISU Argeș

Pompierii au asigurat și măsurile specifice de prevenire a incendiilor.

Cauzele exacte ale producerii tragediei urmează să fie stabilite de oamenii legii.


Știrea inițială

Un grav accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 65A, pe raza comunei Buzoești.

Din primele informații, un autoturism ar fi intrat într-un motocultor cu remorcă.

Impactul a fost destul de violent, iar o persoană este întinsă pe carosabil.

La fața locului intervin de urgență pompierii cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.

Polițiștii Formațiunii Rutiere Costești sunt, de asemenea, la fața locului pentru cercetări.

Momentan, nu se cunoaște starea persoanelor implicate în accident.

Foto: ISU Argeș