Ziarul Ancheta Online

Vremea în România, marți, 29 septembrie. ANM anunță vânt puternic și ploi

By Ana Maria Tomescu · 28/09/2026

Vremea va fi normală pentru această perioadă, marți, 29 septembrie, însă vântul va fi destul de puternic în mai multe regiuni ale țării. Meteorologii anunță rafale de până la 75 km/h în zona Carpaților de Curbură, în timp ce temperaturile maxime vor ajunge la 26 de grade în vestul și sud-vestul țării.

Potrivit prognozei publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru intervalul 29 septembrie, ora 09:00 – 30 septembrie, ora 09:00, cerul va fi variabil, cu perioade de înnorare în centrul, sudul și estul țării.

Vremea de marți, 29 septembrie. Vânt puternic în mai multe regiuni

Vântul va sufla slab și moderat în cea mai mare parte a țării, dar va avea intensificări în timpul zilei în centrul și sudul Moldovei, Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei.

Aici, rafalele vor ajunge, în general, la 45-55 km/h. Situația va fi mai dinamică în zona Carpaților de Curbură, unde meteorologii estimează rafale de 55-75 km/h.

Ploi slabe și brumă în estul Transilvaniei

Temporar, cerul va fi noros în centrul, sudul și estul țării. Sunt posibile ploi slabe, izolat, în zonele montane, Dobrogea și Muntenia. Cantitățile de apă vor fi reduse, în jurul valorii de 1 l/mp. Dimineața și noaptea, pe alocuri se va forma ceață.

În același timp, temperaturile vor avea valori destul de diferite de la o regiune la alta. Maximele se vor încadra între 17 grade în estul Transilvaniei și 26 de grade în Banat și vestul Olteniei.

Noaptea, vremea va deveni rece în unele zone. Temperaturile minime vor coborî până la -1 grad în estul Transilvaniei, unde este prognozată și brumă. La polul opus, pe litoral se vor înregistra minime de până la 15 grade.

Vremea în București

În Capitală, cerul va avea înnorări temporare și sunt posibile ploi slabe în cursul zilei. Vântul va sufla slab și moderat, dar va avea intensificări temporare, cu viteze de 40-45 km/h.

Temperatura maximă va ajunge la 21-22 de grade, iar în timpul nopții valorile termice vor coborî la 9-11 grade.

Foto magnific.com