De marea sărbătoare a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, comuna Bogați a îmbrăcat haine de sărbătoare. Ziua Comunei a fost celebrată pe 29 august prin cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Omeniei”, un eveniment devenit deja tradiție pentru localnici.
În Parcul Tineretului, începând cu ora 16:00, bogățenii și oaspeții lor s-au bucurat de o după-amiază plină de cântec, dans, emoție și voie bună. Nu a fost însă doar o zi dedicată distracției, ci și una în care au fost sărbătorite tradițiile, copiii comunei și, mai ales, oamenii care dau viață acestei comunități.

► Artiști locali și nume îndrăgite ale muzicii populare pe scena de la Bogați
Programul artistic a adus pe scenă numeroși artiști și ansambluri. Gazdele au fost reprezentate de Ansamblul „Resteul”, „Resteul Junior”, „Infinity Steps” și Corul Pădureanca, sub bagheta dirijorului Sebi David. Lor li s-au alăturat Ansamblul Mugurelul, Ceata de Călușari „Zorile” din Costești și Ansamblul de dansuri populare „Chindia” din Călinești. Atmosfera a fost întregită de recitalurile susținute de Rodica Oprican, George Mărgineanu, Nicolae Datcu și Georgeta Chițoran, capetele de afiș ale spectacolului fiind Doinița și Ionuț Dolănescu.
Deloc întâmplător, evenimentul inițiat și organizat de primarul Ion Gârleanu poartă numele „Festivalul Omeniei”. Dincolo de cântec și tradiții, ziua de la Bogați a fost despre comunitate, respect și recunoștință pentru oamenii locului.
Printre invitați s-au aflat Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților, Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, precum și primari, consilieri județeni și consilieri locali.
Un moment special l-a constituit acordarea unei Diplome de Excelență în Administrație și a Trofeului Argeșului primarului Ion Gârleanu, distincții oferite din partea președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă. De asemenea, Simona Bucura-Oprescu și academicianul Victor Geantă au primit titlul de „Cetățean de onoare al comunei Bogați”.
Cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Omeniei” a fost, astfel, o zi despre legătura dintre generații, despre tradiții, produse și meșteșuguri locale, dar mai ales despre oamenii care, prin munca și implicarea lor, dau identitate comunei Bogați.
Foto: ediția tipărită
























