Prognoza meteo pentru sâmbătă, 12 septembrie arată o schimbare importantă a vremii în mai multe regiuni ale țării. Temperaturile vor scădea semnificativ în vest, centru și nord, în timp ce în sud-est și pe alocuri în sud se va menține o vreme călduroasă.
Prognoza meteo. Cum va fi vremea sâmbătă
În jumătatea de est, atmosfera va deveni instabilă. Sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice și, izolat, grindină de mici dimensiuni. Cantitățile de apă vor ajunge local la 10-20 l/mp, iar în centrul și sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea pot depăși, pe arii restrânse, 40 l/mp, în special seara și în timpul nopții.
În restul țării, cerul va avea unele înnorări temporare în timpul zilei, când izolat pot apărea averse slabe și descărcări electrice. Pe timpul nopții, cerul va deveni variabil, arată Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sud-vest, est și la munte. În timpul ploilor, rafalele pot ajunge în general la 40-60 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade în Maramureș și 32 de grade în sud-estul Munteniei și în partea continentală a Dobrogei. Temperaturile minime se vor situa între 6-7 grade în nord-vest și în depresiuni și 19 grade în extremitatea de sud-est.
Vremea în București
În Capitală, vremea va fi caldă, dar ușor instabilă. Cerul va avea înnorări temporare, iar spre seară și la începutul nopții sunt așteptate averse și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi în jurul valorii de 5 l/mp.
Temperatura maximă va ajunge la 28-30 de grade, iar minima va fi de 14-16 grade. Vântul va sufla slab și moderat.
Foto magnific.com/free-photo/ gpointstudio


























