Călin Georgescu vine în Argeș
Anunțul a fost făcut miercuri, 8 iulie, pe rețelele de socializare, în stilul său caracteristic. Călin Georgescu și-a anunțat vizita, vorbind tototdată despre producătorii locali, meșteșugari și lumea satului românesc, pe care o descrie drept un reper moral și spiritual. El spune că va ajunge în târg la ora 07:30 și afirmă că astfel de locuri reprezintă „o oglindă fidelă a vieții comunitare și a unei economii a încrederii”.Duminică, 12 iulie, la 7.30 dimineța, voi fi la Târgul de la Domnești, județul Argeș, un târg cu o vechime de peste 90 de ani, o oglindă fidelă a vieții comunitare și a unei economii a încrederii. Acolo, producătorul își privește cumpărătorul în ochi, iar cumpărătorul știe de la cine primește rodul pământului. Poate că aceasta este, până la urmă, esența unui sat viu și a unei țări care nu și-a uitat sufletul... Dar dacă vrem ca munca aceasta să aibă spor și binecuvântare, trebuie spus cu dragoste și cu răspundere: în credința noastră ortodoxă, nu putem cere spor de la Dumnezeu cu târgul deschis în timpul Sfintei Liturghii, așa cum este acum. Ideal ar fi ca sâmbăta să fie pentru târg, iar duminica pentru Dumnezeu și pentru familie. Cu timp, răbdare și, mai ales, cu dragoste, toate se vor așeza într-o bună rânduială creștină în țara noastră”, se arată în mesajul transmis de fostul candidat la președinție.

Foto captură Facebook Călin Georgescu
























