PROINTERMED
Fabricat în Argeș: PROINTERMED, inovație și responsabilitate în producția de folii și ambalaje din polietilenă
+ CATENA – Vacanță în doi, la munte sau la băi!
+ TEILOR – Descoperă bijuteriile colecției Colours of Summer
SEGA PROIECT 2008
Construcții & imobiliare: SEGA PROIECT 2008 oferă soluții personalizate pentru fiecare proiect
+ Construiește cu VECTRUM! Soluții eficiente pentru orice proiect!
+ VALAH CONSTRUCT GRUP – Experiență și performanță în construcții
Dr. Laura Florea
Cei mai puternici oameni din Argeș: Dr. Laura Florea: Medicul de familie este primul sprijin al pacientului, cel care îl cunoaște cel mai bine și îl însoțește de-a lungul vieții
+ Florin Enache: Cultura TEILOR s-a format în jurul pasiunii pentru excelență și al dorinței de a crea ceva autentic
+ Dr. Adrian Sturzu: Abordarea inimii nu poate fi doar medicală, ci și umană și spirituală
Cătălina Dumitrașcu
Femeile de succes ale Argeșului: Cătălina Dumitrașcu: Adevărata valoare se vede în felul în care rămâi om, indiferent de locul în care ajungi
+ Raluca Dănălache: Sinceritatea este prima calitate care ajută pe oricine!
+ Denisa Raicu: Puterea femeii constă în libertatea de a rămâne fidelă propriei identități
Cătălin Mîndroc
Noua generație: Cătălin Mîndroc: Leadershipul începe cu responsabilitatea față de oameni
+ Remus Mihalcea: Un medic poate aduce aceeași rigoare, empatie și responsabilitate și în politică!
+  Diana Lupaș – Lumea s-a schimbat și este într-o continuă schimbare, iar liderii trebuie să se adapteze constant și să-și păstreze încrederea oamenilor!
Argeș: Accident cu victimă în Aninoasa. Impact între un camion încărcat cu lemne și o mașină
Pitești: Primarul Cristian Gentea anunță noi investiții la Școala „Nicolae Iorga”. Ce lucrări vor începe în curând
Mioveni: Se schimbă fața unei zone din Mioveni. Ce lucrări continuă în apropierea blocului A20
Câmpulung Muscel: AFACERILE ARGEŞULUI. Constructorii argeşeni care fac jocurile în liga investiţiilor de 3 miliarde lei
Curtea de Argeș: Sterilizare gratuită pentru câini și pisici: unde are loc noua campanie și cum te poți programa
Ștefănești: Anunț important pentru locuitorii din Ștefănești. Acțiunea de dezinsecție, reprogramată pentru această seară
Costești: 9 țări și zeci de artiști ajung la Costești. Ce surprize pregătește Festivalul Internațional de Folclor „Carpați”
Topoloveni: Festivalul Internațional „Carpați” ajunge azi la TOPOLOVENI

Raluca Dănălache: Sinceritatea este prima calitate care ajută pe oricine!

26/03/2026

Distribuie!

De mai bine de doi ani, Raluca Dănălache este managerul Centrului Comercial Supernova Pitești. Lucrează în acest domeniu din anul 2015, timp în care a parcurs mai multe etape profesionale, având permanent funcții de răspundere. Este licențiată în limbi străine, la Universitatea Pitești, iar în anul 2010 a urmat un master în management financiar ceea ce i-a consolidat cunoștințele în planificarea, organizarea, coordonarea și controlul resurselor financiare. Consideră că femeile sunt excelente în poziții de conducere fiind mai bine organizate dar și datorită faptului că reușesc să gestioneze mai multe sarcini simultan. Raluca Dănălache se încadrează perfect acestui tipar reușind să managerieze un centru comercial, funcție care o obligă zilnic să facă față unor provocări noi. Supernova Pitești este un reper comercial de top în județul Argeș, oferind o experiență completă de cumpărături, divertisment și relaxare pentru întreaga familie. Amplasat strategic, la doar 10 minute de centrul orașului și în imediata apropiere a autostrăzii A1 și a drumului expres Craiova-Pitești, centrul comercial este ușor accesibil din diverse zone ale județului, atrăgând vizitatori din întreaga regiune. Cu o suprafață totală de 58.250 m², Supernova Pitești pune la dispoziția vizitatorilor un mix variat de chiriași și branduri renumite, precum hipermarketul La Cocos, Decathlon, H&M, Mobexpert sau Momax. Centrul comercial dispune de 1600 locuri de parcare, incluzând locuri dedicate familiilor cu copii și persoanelor cu dizabilități, asigurând astfel confortul și accesibilitatea tuturor vizitatorilor. Inaugurat în 2008, Supernova Pitești a trecut printr-un amplu proces de renovare și extindere în 2022, transformând întregul centru comercial și adăugând noi branduri de referință, pentru a răspunde mai bine așteptărilor vizitatorilor și a le oferi o experiență completă de cumpărături. În plus, centrul comercial este un spațiu destinat întregii familii, oferind o zonă de food court diversificată și un loc de joacă , unde cei mici se pot distra, în timp ce părinții se bucură de sesiuni de shopping relaxante. RALUCA DANALACHE Când ați simțit pentru prima dată că vocea dumneavoastră contează cu adevărat în domeniul în care activați? -Cred că momentul în care simți că vocea ta contează vine natural atunci când faci ceea ce îți place. Am avut norocul să iubesc fiecare rol pe care l-am avut, pentru că sunt o persoană curioasă, dornică să învețe cât mai multe, indiferent de domeniu. În același timp, fiind perfecționistă și ambițioasă, mi-am dorit mereu să obțin rezultate excelente, iar acest lucru m-a făcut să îmi exprim punctul de vedere cu încredere. Cred că vocea mea a contat încă de la început, pentru că am avut curajul să spun ce gândesc, iar acest lucru a fost apreciat de fiecare dată. Care este cea mai mare prejudecată pe care a trebuit să o depășiți în carieră? -În general, nu am prejudecăți; am acceptat întotdeauna că suntem diferiți, având stiluri de lucru distincte. Dacă acceptăm diversitatea, atât ca acțiuni, cât și ca personalități, prejudecățile nu mai apar. Personalitatea și principiile au rămas neschimbate A existat un obstacol care v-a redefinit parcursul? Ce ați învățat din acel moment? -Răbdarea și perseverența sunt cele două lecții pe care le-am învățat de-a lungul anilor. Obstacole întâlnim cu toții; important este cum le privim și dacă le percepem ca fiind ușor de depășit sau nu. RALUCA DANALACHE Ce ați păstrat neschimbat din femeia care erați la început de drum? -Cu siguranță, personalitatea și principiile mele au rămas neschimbate. Cred cu tărie că, dacă nu încerci să te adaptezi în funcție de așteptările celorlalți sau de cum îți imaginezi tu că și-ar dori alții să fii, reușești să îți găsești locul oriunde. Acesta este și motivul pentru care fiecare dintre noi excelează în domenii diferite de activitate. Cum reușiți să păstrați echilibrul între performanță și viața personală? -Echilibrul între performanță și viața personală este cheia succesului. Nu mi-aș imagina vreodată să sacrific niciuna dintre ele. Poate sunt un om norocos că le îmbin pe ambele într-un mod relaxat sau poate am o abilitate aparte de care nu sunt conștientă, nefiind nevoită vreodată să sacrific vreuna dintre ele. Atâta timp cât ai o viață personală fericită, reușești să atingi orice obiectiv îți dorești, așadar echilibrul dintre cele două este esențial. Echilibrul te ajută să te menții la nivelul dorit Care a fost sacrificiul tăcut din spatele succesului? -Nu consider neapărat că am făcut vreun sacrificiu, dar, dacă ar fi să menționez ceva, ar fi faptul că trebuie uneori să accepți oameni și acțiuni care nu se potrivesc principiilor tale și să nu intervii dacă nu este necesar. Care este diferența dintre ambiție și echilibru? -Aceste două calități nu funcționează una fără cealaltă, la fel ca viața personală și cea profesională. Fără ambiție nu îți poți atinge obiectivele, indiferent cât de mari sau mici sunt. Echilibrul te ajută să le menții la nivelul dorit, fără să pierzi din vedere oamenii sau calitatea deciziilor. Performanța apare atunci când ambiția și echilibrul se completează perfect. RALUCA DANALACHE Ce nu ați negocia niciodată în carieră? -Răspunsul acesta este cel mai ușor pentru mine: viața personală și timpul dedicat familiei nu vor intra niciodată într-o negociere profesională. Slăbiciunea de a fi emotiv devine o calitate extraordinară Care este, în opinia dumneavoastră, diferența dintre leadershipul feminin și cel masculin? -Am crezut mult timp că sunt o feministă convinsă, însă, în timp, mi-am schimbat perspectiva. Suntem diferiți, dar avem calități și defecte care se completează. Referindu-mă strict la diferența dintre leadershipul feminin și cel masculin, consider că atuul nostru, al femeilor, îl reprezintă organizarea minuțioasă și ambiția. Deși uneori putem fi mai subiective, iar emoțiile ne ating mai ușor, suntem excelente în poziții de conducere datorită faptului că suntem foarte bine organizate și reușim să gestionăm mai multe taskuri simultan. Și slăbiciunea de a fi mai emotive este, în același timp, o calitate extraordinară care ne face să fim mai aproape de oameni și să îi înțelegem mai bine, acest lucru plasându-ne mai bine într-o poziție de leadership. Ce calitate considerați că v-a ajutat cel mai mult să construiți pe termen lung? -Sinceritatea este prima calitate care m-a ajutat și care cred că ajută pe oricine. Indiferent de situație, o părere sinceră este întotdeauna apreciata. Nu trebuie să fii de acord cu opiniile celorlalți dacă nu te reprezintă; chiar dacă uneori poate părea că nu ai cea mai bună perspectivă, punctul tău de vedere poate deveni soluția unei probleme. Dacă ar fi să transmiteți un singur mesaj femeilor care încă ezită să își asume un rol vizibil în profesia lor, care ar fi acela? -Îndrăzniți și încercați! Nu aveți nimic de pierdut, dar aveți foarte mult de câștigat. Vă veți dezvolta frumos și veți avea parte de experiențe unice. Îndrăzniți să fiți voi! Ce înseamnă puterea, pentru o femeie care nu are nevoie să o demonstreze? -Puterea vine din încrederea noastră în propriile persoane și din acel echilibru menționat mai sus, între viața personală și carieră, pentru că, dacă le îmbini perfect, ești clar o FEMEIE PUTERNICĂ! *** Această prezentare este parte a proiectului „Femeile puternice ale Argeșului” – un proiect editorial Ancheta, dedicat prezentării reprezentantelor sexului frumos care – prin determinare, perseverență și viziune – au depășit obstacolele și și-au construit cariere de succes. Doamnele prezentate au reușit să își impună vocea într-o lume adesea dominată de bărbați și – indiferent de domeniul în care activează – sunt modele de inspirație, demonstrând că talentul, munca și ambiția pot transforma orice vis în realitate. Domniile lor sunt femeile care inspiră, iar această serie de articole reprezintă povești despre curaj și excelență.   Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 
Denisa Raicu: Puterea femeii constă în libertatea de a rămâne fidelă propriei identități
 

Articol despre

Distribuie!

Articol scris de <a href="https://anchetaonline.ro/new/editor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

+ Argeșul – printre județele în care OMNIASIG evaluează pagubele produse de furtunile violente
Fratele primarului din Albeștii de Argeș
+ Fratele primarului din Albeștii de Argeș – achitat de acuzațiile de sclavie
colaj braconaj
+ Nicolae Ivănescu și fiul său – trimiși DIN NOU în judecată pentru braconaj cinegetic
top firme constructii arges 2025
+ AFACERILE ARGEŞULUI. Constructorii argeşeni care fac jocurile în liga investiţiilor de 3 miliarde lei
+ A scăzut constant numărul de locuri de muncă vacante
angajari elevi
+ Firmele care angajează elevi și studenți pe perioada verii pot primi un stimulent lunar de 330 de lei

Important!

top firme constructii arges 2025
+ AFACERILE ARGEŞULUI. Constructorii argeşeni care fac jocurile în liga investiţiilor de 3 miliarde lei
smurd băiat 17 ani mort înecat
+ Update: Cum s-a produs tragedia din Argeș? Un băiat de 17 ani a murit înecat
Sursă foto: AV/ captură video TIKTOk Pescobar/ colaj Ancheta Sursă foto: AV/ captură video TIKTOk Pescobar/ colaj Ancheta
+ Mara Stan, singura elevă de 10 din Argeș la Bacalaureat, premiată de Pescobar. „M-a luat prin surprindere acest gest”
Bogdan Pirvan doliu lumânare
+ Argeș: A muncit în Anglia pentru un vis, dar a murit în timp ce îl construia acasă. Bogdan s-a stins la 37 de ani
victor marinescu proces spital
+ Războiul dintre Star Trading şi Spitalul Judeţean se mută la Curtea de Apel Bucureşti
accident motocicletă oarja
+ Update: Accident mortal în Oarja! Un bărbat a intrat cu motocicleta într-un cap de pod

Din ediția tipărită

+ Argeșul – printre județele în care OMNIASIG evaluează pagubele produse de furtunile violente
Fratele primarului din Albeștii de Argeș
+ Fratele primarului din Albeștii de Argeș – achitat de acuzațiile de sclavie
colaj braconaj
+ Nicolae Ivănescu și fiul său – trimiși DIN NOU în judecată pentru braconaj cinegetic
top firme constructii arges 2025
+ AFACERILE ARGEŞULUI. Constructorii argeşeni care fac jocurile în liga investiţiilor de 3 miliarde lei
+ A scăzut constant numărul de locuri de muncă vacante
angajari elevi
+ Firmele care angajează elevi și studenți pe perioada verii pot primi un stimulent lunar de 330 de lei