„În așa vremuri tulburi, iată că mai vin și vești bune! Legea inițiată de PSD, care permite continuarea construcției în arii protejate a hidrocentralelor începute înainte de 2007, a trecut de CCR! A fost o luptă a intereselor românilor contra intereselor ONG-urilor, iar România a câștigat!”, a transmis deputatul Remus Mihalcea.Legea, inițiată de parlamentari PSD, are ca obiectiv deblocarea unor investiții hidroenergetice începute cu zeci de ani în urmă și rămase nefinalizate după ce o parte dintre amplasamente au fost incluse ulterior în arii naturale protejate. Printre proiectele vizate se află mai multe hidrocentrale considerate de interes strategic pentru Sistemul Energetic Național, investiții în care statul român a alocat deja sume importante. Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate formulată de președintele României și a stabilit că legea respectă prevederile Constituției, deschizând astfel calea pentru continuarea lucrărilor. Decizia este privită de susținătorii actului normativ ca un pas important pentru creșterea producției interne de energie și reducerea dependenței de importuri. Susținătorii legii argumentează că hidrocentralele reprezintă o componentă esențială a securității energetice, având capacitatea de a echilibra rapid sistemul energetic în perioadele de consum ridicat sau atunci când producția din alte surse scade. În plus, finalizarea unor investiții începute înainte de 2007 ar valorifica fondurile deja cheltuite și ar contribui la creșterea capacității de producție a României. Pe de altă parte, legea continuă să fie contestată de organizațiile de mediu, care avertizează că modificarea limitelor unor arii protejate și facilitarea acestor investiții pot crea un precedent cu efecte asupra biodiversității și asupra aplicării legislației europene în domeniul protecției mediului. Criticii susțin că dezvoltarea infrastructurii energetice trebuie realizată fără diminuarea standardelor de protecție a habitatelor naturale. În ciuda acestor controverse, reprezentanții PSD consideră că hotărârea Curții Constituționale închide un litigiu care a blocat ani de zile proiecte considerate esențiale pentru independența energetică a României. Pentru deputatul Remus Mihalcea, verdictul CCR reprezintă confirmarea că interesele strategice ale statului și necesitatea dezvoltării infrastructurii energetice au prevalat în fața disputelor juridice și administrative care au întârziat finalizarea hidrocentralelor. Material realizat de Iulia Bădulescu. Foto dsecriptiv. Sursă foto: ediția tipărită. Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: https://anchetaonline.ro/new/liderii-politici-arges-iesirea-lunga-criza-guvernamentala-ultimii-327632/
Fabricat în Argeș: PROINTERMED, inovație și responsabilitate în producția de folii și ambalaje din polietilenă
+ CATENA – Vacanță în doi, la munte sau la băi!
+ TEILOR – Descoperă bijuteriile colecției Colours of Summer
Construcții & imobiliare: SEGA PROIECT 2008 oferă soluții personalizate pentru fiecare proiect
+ Construiește cu VECTRUM! Soluții eficiente pentru orice proiect!
+ VALAH CONSTRUCT GRUP – Experiență și performanță în construcții
Cei mai puternici oameni din Argeș: Dr. Laura Florea: Medicul de familie este primul sprijin al pacientului, cel care îl cunoaște cel mai bine și îl însoțește de-a lungul vieții
+ Florin Enache: Cultura TEILOR s-a format în jurul pasiunii pentru excelență și al dorinței de a crea ceva autentic
+ Dr. Adrian Sturzu: Abordarea inimii nu poate fi doar medicală, ci și umană și spirituală
Femeile de succes ale Argeșului: Cătălina Dumitrașcu: Adevărata valoare se vede în felul în care rămâi om, indiferent de locul în care ajungi
+ Raluca Dănălache: Sinceritatea este prima calitate care ajută pe oricine!
+ Denisa Raicu: Puterea femeii constă în libertatea de a rămâne fidelă propriei identități
Noua generație: Cătălin Mîndroc: Leadershipul începe cu responsabilitatea față de oameni
+ Remus Mihalcea: Un medic poate aduce aceeași rigoare, empatie și responsabilitate și în politică!
+ Diana Lupaș – Lumea s-a schimbat și este într-o continuă schimbare, iar liderii trebuie să se adapteze constant și să-și păstreze încrederea oamenilor!
Argeș: Accident cu victimă în Aninoasa. Impact între un camion încărcat cu lemne și o mașină
Pitești: Primarul Cristian Gentea anunță noi investiții la Școala „Nicolae Iorga”. Ce lucrări vor începe în curând
Mioveni: Se schimbă fața unei zone din Mioveni. Ce lucrări continuă în apropierea blocului A20
Câmpulung Muscel: AFACERILE ARGEŞULUI. Constructorii argeşeni care fac jocurile în liga investiţiilor de 3 miliarde lei
Curtea de Argeș: Sterilizare gratuită pentru câini și pisici: unde are loc noua campanie și cum te poți programa
Ștefănești: Anunț important pentru locuitorii din Ștefănești. Acțiunea de dezinsecție, reprogramată pentru această seară
Costești: 9 țări și zeci de artiști ajung la Costești. Ce surprize pregătește Festivalul Internațional de Folclor „Carpați”
Topoloveni: Festivalul Internațional „Carpați” ajunge azi la TOPOLOVENI
Remus Mihalcea: „România a câștigat!” CCR a dat unde verde continuării hidrocentralelor în arii protejate
30/06/2026
Deputatul PSD de Argeș Remus Mihalcea salută decizia Curții Constituționale a României prin care a fost respinsă sesizarea formulată asupra legii ce permite continuarea și finalizarea hidrocentralelor începute înainte de anul 2007, inclusiv a celor care se suprapun parțial cu arii naturale protejate. În opinia parlamentarului social-democrat, hotărârea reprezintă o victorie pentru securitatea energetică a României și pentru investițiile strategice blocate ani la rând în instanță.
Articol despre PSD | Remus Mihalcea
























