Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în parteneriat cu Inspectoratul General de Imigrări (IGI), organizează pe 1 aprilie 2026 o sesiune gratuită de informare pentru angajatori și cetățeni străini. Evenimentul vizează clarificarea cadrului legal, drepturile și obligațiile în muncă, dar și condițiile necesare pentru obținerea avizelor și a dreptului de ședere.
Obiectivul acțiunii constă în creșterea gradului de informare și conștientizare cu privire atât la condițiile în care străinii pot desfășura activități lucrative pe teritoriul României, cât și la responsabilitățile angajatorilor care încadrează în muncă străini.
În cadrul întâlnirii din 1 aprilie, începând cu ora 11.00 la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș situat în Pitești, bulevardul Republicii nr. 11, vor fi abordate, în principal, următoarele teme de interes:
- prezentarea cadrului legal aplicabil;
- clarificarea drepturile și obligațiile angajatorilor care încadrează în muncă străini și angajaților străini care doresc să presteze muncă pe teritoriul României;
- condițiile legale de muncă, aspecte din domeniul securității și sănătății în muncă;
- modalitățile de obținere a avizelor de muncă, dreptul de ședere în scop de muncă.
Participarea la sesiunea de informare este gratuită.
Foto descriptiv. Sursă foto: ITM Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
De azi! Sens unic de circulație pe strada Traian Vuia din Pitești












