1 iunie reprezintă Ziua Copilului, ziua în care toţi copiii trebuie să se simtă bine, să primească cadouri, să se distreze împreună. În această zi, fiecare dintre noi îşi aminteşte de momentele frumoase ale copilăriei, întorcându-se cu gândul în trecut sau retrăind-o prin ochii oricărui copil, spun reprezentanții Centrului Cultural Mioveni.
Aceștia pregătesc cu această ocazie o serie de activități dedicate tuturor copiilor, ce se vor desfășura pe tot parcursul zilei.
Iată cum arată programul stabilit de organizatori:
- de la 10.00 – la 11.00: CONCURS MICII BICICLIȘTI ȘI RALLYBABY – Str. Radu Cel Frumos (înscrierea se va face la fața locului, iar participanții trebuie sa aibă propria bicicletă/mașinuță);
- în intervalul 10.30 – 12.00: ATELIERE DE CREAȚIE – Pictură (hârtie, sticlă, lemn, piatră etc), plastilină; Origami; Personalizarea obiectului preferat (cană, tricou, șapcă, husă de telefon, etc);
- la 10.30: Campionat De ȘAH – Centrul Cultural Mioveni;
- între ora 10.30 și 12.00: Mioveni SportFest – Centrul Civic: mini-fotbal, volei, badminton, volei, bowling, darts, rața cu cercuri – Ring toss, mini-handbal, tenis de masă;
JUCĂM UN SPORT: șotron, elasticul, coarda, rațele și vânătorii, limbo;
10.30 – 11.30: DESENE PE ASFALT – Str. Tudor Mușatescu
16.00 – 17.00: CONCURS LANSARE AVIOANE DE HÂRTIE / LANSARE ZMEU – Centrul Civic
17.00 – 18.00: SPECTACOL MAGIE – Centrul Civic
18.00 – 20.00: Mascote și Pictură pe față;
19.00 : MOMENTE ARTISTICE – Centrul Civic
Mini discotecă în aer liber cu mascote, baloane;
- Curs Dans Modern Sportiv, Centrul Cultural Mioveni;
- Curs Canto Muzică Ușoară, Centrul Cultural Mioveni;
- Curs Canto Muzică Ușoară, Centrul Județean De Cultură și Arte Argeș.
- DJ.
De precizat că evenimentul este organizat de Centrul Cultural, Primăria Orașului și Consiliul Local Mioveni.
Organizatorii anunță că în cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, o parte dintre manifestările programate pot fi anulate.
Foto: Facebook Centrul Cultural Mioveni
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro