anchetaonline.ro

100 de șoferi Bolt – descoperiți de ITM Argeș că lucrau „la negru”

de | 21.03.2026 09:41 | Administrație, Din ediția tipărită, Eveniment

În luna februarie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a efectuat 245 de controale pentru verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă. În urma controalelor au fost aplicate 145 de sancțiuni, iar valoarea totală a amenzilor a fost de 2.394.500 de lei.

În domeniul relațiilor în muncă s-au efectuat 114 controale și, după neconformitățile constatate, s-au aplicat 72 de sancţiuni. Dintre acestea, 46 au fost amenzi care au cumulat 2.235.000 de lei.

Inspectorii ITM au descoperit un număr record de angajați care prestau muncă nedeclarată. Nu mai puțin de 120 de persoane au fost depistate „la negru” muncind pentru 19 angajatori. Cei mai mulți dintre ei lucrau în transportul alternativ, 100 fiind șoferi Bolt descoperiți că își desfășurau activitatea fără forme legale. Alte 6 persoane lucrau în construcții, 3 în alimentația publică – restaurante, 5 la patiserii și o persoană la un after-school. Angajatorii au primit amenzi în valoare de 2.140.000 de lei, adică aproximativ 428.000 de euro.

În domeniul securității și al sănătății în muncă au fost efectuate 131 de controale. Au fost aplicate 73 de sancțiuni, din care 32 de amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 159.500 de lei. Potrivit ITM Argeș, principalele deficiențe constatate au fost neasigurarea controlului medical la angajare și periodic, necomunicarea evenimentelor, neasigurarea instruirii în domeniul securității și al sănătății în muncă la angajare și periodic, neasigurarea echipamentelor individuale de protecție, neverificarea sistematică și netestarea utilajelor, neasigurarea semnalizării de securitate și sănătate în muncă și neprezentarea documentelor.

Material realizat de Berta Dima.

Sursă foto: ediția tipărită

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

ITM Argeș, anunț important pentru femeile însărcinate. Ce drepturi au la locul de muncă

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole