La 100 de zile de la preluarea guvernării, sernatorul liberal Mihai Coteț face un prim bilanț al măsurilor luate de echipa condusă de premierul Ilie Bolojan într-un context marcat de presiuni economice și administrative majore. Vicepreședintele Senatului, argeșeanul Mihai Coteț, atrage atenția că, deși au fost evitate blocaje iminente și s-au făcut pași importanți pentru redresare, reformele structurale nu mai pot fi amânate. Mesajul său e clar: eficientizarea statului nu mai poate fi tratată ca o opțiune, ci ca o necesitate.
”Sunt 100 de zile de când echipa condusă de premierul Ilie Bolojan a preluat guvernarea într-un moment dificil. Realitatea e clară: moștenirea fiscală și administrativă a ultimilor ani a pus economia și serviciile publice sub o presiune uriașă. Era nevoie de măsuri imediate pentru a evita blocaje majore — iar asta s-a făcut.
Ce s-a făcut până acum:
- evitarea incapacității de plată a statului;
- renegocierea jaloanelor din PNRR pentru a păstra finanțarea europeană;
- obținerea unor alocări importante în programe strategice (inclusiv pentru securitate/infrastructură);
- lansarea unor direcții clare pentru reforma administrației locale”, a punctat luni vicepreședintele Senatului, Mihai Coteț.
”Reformele nu trebuie doar anunțate, ci aplicate”
România nu-și mai permite să amâne reformele profunde ale statului, mai subliniază ferm în mesajul transmis vicepreședintele Senatului, Mihai Coteț, care atrage atenția că timpul irosit în birocrație și ineficiență costă tot mai mult. Printre priorități: reducerea cheltuielilor administrative, digitalizarea ANAF și a Vămii, combaterea evaziunii și crearea unui cadru predictibil pentru economie. „Nu mai putem construi un viitor solid cu reflexele unui sistem care se teme de schimbare”, afirmă liberalul argeșean, subliniind că reformele nu trebuie doar promise, ci aplicate cu responsabilitate și curaj.
”Dar mai sunt multe de făcut: reducerea cheltuielilor administrative, comasarea unor agenții și crearea unui cadru predictibil pentru mediul economic, digitalizarea ANAF și a Vămii, combaterea evaziunii și a muncii la negru.
E important să fim onești: succesul acestor măsuri nu se întâmplă peste noapte, iar timpul este un lux pe care nu ni-l mai permitem. De aceea, a ține frâna de mână trasă atunci când vorbim despre eficientizarea statului înseamnă să amâni inevitabilul și să condamni România la aceleași cercuri vicioase de risipă, birocrație și ineficiență.
Nu mai putem construi un viitor solid cu reflexele unui sistem care se teme de schimbare. Reformele nu trebuie doar anunțate, ci aplicate — cu curaj, consecvență și respect față de contribuabilii care susțin, zi de zi, statul.”, a mai transmis liberalul argeșean Mihai Coteț.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Mihai Cotet
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Lectura se mută în mall: un nou spațiu pentru educație și inspirație la Pitești