anchetaonline.ro

12 minute de folosire, 500 de ani de poluare. Când mergi la cumpărături, ia cu tine o sacoșă reutilizabilă!

de | 01.09.2025 12:42 | Național, Lifestyle

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) lansează campania „Plasticul poluează. Evită-l!”, un demers național de conștientizare privind impactul devastator al plasticului de unică folosință asupra mediului. Deși o pungă de plastic este folosită, în medie, doar 12 minute, ea poate rămâne în natură până la 500 de ani. Prin informații esențiale, curiozități și recomandări simple, campania încurajează fiecare cetățean să devină parte a soluției, alegând alternative reutilizabile și sustenabile.

Punga din plastic a fost inventată în 1965, în Suedia, ca o alternativă mai… ecologică la pungile din hârtie, pentru a salva pădurile.

”O folosim, în medie, doar 12 minute, dar ea poate rămâne în natură până la 500 de ani.

În fiecare an, la nivel global, se consumă peste 5.000 de miliarde de pungi din plastic – adică aproape 10 milioane de pungi pe minut!

Multe ajung în mări și oceane, unde sunt confundate de țestoase cu meduze sau de pești cu hrană”, arată cei de la MMAP.

Din 2021, Uniunea Europeană a impus restricții pentru produsele din plastic de unică folosință, iar tot mai multe țări încurajează alternative prietenoase cu mediul.

”𝐂𝐮𝐫𝐢𝐨𝐳𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞: dacă toate pungile de plastic produse într-un an ar fi legate una de alta, ar înconjura Pământul de mii de ori.

România are deja un mix de măsuri legislative (taxe și interdicții) și obiective de reducere, toate axate pe alinierea la 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚 𝐔𝐄 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐥𝐚𝐬𝐭𝐢𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚̆ 𝐟𝐨𝐥𝐨𝐬𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ (detalii în primul comentariu)

Când mergi la cumpărături, ia cu tine o sacoșă reutilizabilă!”, este mesajul celor de la MMAP.

Foto descriptiv. Sursă foto: pexels.com

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Boală extrem de rară: din 8 miliarde, doar 25 o au! Ioan și Teodor au nevoie de 1,2 milioane de dolari să trăiască

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole