Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoare deosebită în calendarul creștin, este celebrată astăzi, 14 septembrie, marcând nu doar răstignirea Mântuitorului Iisus, ci și începutul unei noi etape în ciclicitatea anului – trecerea de la vară la toamnă. Sfânta şi cinstita Cruce pe care o sărbătorim este de fapt lemnul Crucii pe care Domnul Hristos a fost răstignit pentru mântuirea noastră. Precum se ştie, cinstirea Sfintei Cruci începe din timpul Apostolilor. Această zi este o sărbătoare cu cruce roșie, adică una dintre cele mai importante zile din calendarul religios ortodox și este percepută ca o zi de post negru.
Astăzi, 14 septembrie, creștinii ortodocși prăznuiesc Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai mari sărbători cu cruce roșie din calendar. Ziua are o profundă încărcătură spirituală, amintind de jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce. În tradiția populară, sărbătoarea este marcată și prin obiceiuri legate de începutul toamnei, de protecția gospodăriei și de culegerea roadelor.
Cea mai veche dintre sărbătorile creştine, Înălţarea Sfintei Cruci, aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota, de aceea este cinstită prin post, fiind totodată considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. În popor ziua de 14 septembrie mai este cunsocută drept Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui.
Potrivit, crestinortodox.ro, Sfântul Apostol Pavel scria galatenilor, vorbind despre taina Crucii: ”Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Iar, în altă parte, tot el spune: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18). Cu această cinstire faţă de taina Crucii au străbătut creştinii tot timpul prigoanelor, trei sute de ani, până în vremea când a ajuns împărat la Roma Constantin cel Mare (306-337). Totodată, potrivit sursei citate, vremea marelui împărat, la rândul ei, a fost pentru creştinătate ca o adevărată naştere din nou a evlaviei faţă de Sfânta Cruce, moştenită de la Apostoli. În lumea creștină, ziua de 14 septembrie marchează două evenimente importante: Aflarea Crucii și Înălțarea ei în fața poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335. În ajunul luptei cu Maxenţiu, (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia ”Prin acest semn vei invinge”. Împăratul a învins, iar ulterior, mama acestuia, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lânga ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat. Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vadă Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de tot poporul şi de atunci în fiecare an, la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment.
”Crucea înseamnă acceptarea suferințelor în fiecare zi
Bucurându-ne de rânduiala cea binecuvântată de Dumnezeu în Biserica Slavei Sale, Calendarul creștin ortodox își începe lucrarea Anului bisericesc o dată cu începutul lunii septembrie, toamnă bogată în darurile lui Dumnezeu.
La 1 septembrie, Biserica prăznuiește pe Sfântul Simion Stâlpnicul (+ 459), mare făcător de minuni, ostenitor întru cele sfinte. Adică, am putea spune că Anul Nou Bisericesc începe în chip minunat: viețuirea într-un stâlp a unui sihastru ridicat din starea cea nevinovată de cioban la oi, ca și David și Amos prorocii, Ilie Cleopa și alți mari cinstitori de Dumnezeu și din istoria Neamului românesc. La 8 septembrie, Biserica a orânduit prăznuirea Nașterii Maicii Domnului, după stăruitoare rugăciuni, iar a doua zi, cinstirea părinților ei, Ioachim și Ana, iar la 14 septembrie se prăznuiește Înălțarea Sfintei Cruci.
Cel dintâi care scrie despre Cruce și semnificația ei duhovnicească de Altar al jertfei lui Hristos, a fost Sfântul Apostol Pavel. Cine nu-și aduce aminte cum se adresa creștinilor din Galatia: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Așa vorbea de taina Crucii, adăugând: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18).
Puterea Crucii este o forță uriașă care a încurajat pe creștini în perioada celor trei sute de ani, de mare prigoană, până la venirea la Roma a marelui Constantin, Împărat și Sfânt”, a punctat în cuvântul de deschidere transmis pe pagina de FB a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic Argeșeanul.
În compeltarea cuvântului transmis astăzi pe pagina de FB a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a precizat: ”De la Hristos încoace, deci de 2000 de ani, semnul Sfintei Cruci a fost descoperit pe aria întregului teritoriu al țării noastre, atât săpate în piatră, metal, lemn, în cimitire și biserici, cât și în casele creștinilor. Crucea se poartă și azi la gât cu toată sfințenia pentru a ne ocroti și a ne feri de toate păcatele care năvălesc asupra noastră, uitând de Dumnezeu.
Crucea, semnul mântuirii noastre, se pune pe turlele bisericii, pe Sfânta Masă, pe pieptul clericilor, pe acoperișul caselor, mai ales în Transilvania, la răspântii de drum – numeroasele troițe – la fântâni și la alte așezăminte, cum ar fi acum și pe Palatul Patriarhiei, unde un vultur ține crucea în pliscul său, pentru a ne arăta la toți că este izbăvirea lumii prin Jertfa lui Hristos, dar și ca semn că Neamul Românesc, a învățat și învață mereu, primirea jertfei lui Iisus pentru mântuire întru suferință și răbdare multă.
Crucea, semn divin, străjuie și la capul nostru așteptând învierea cea de obște, iar când suntem vii ne însemnăm cu cele trei degete ale mâinii drepte, spunând cu evlavie adâncă: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, ducând mâna cucernic la frunte, la furca pieptului, la umărul drept și apoi la cel stâng, spunând: Amin.
Cinstim Sfânta Cruce pentru că Iisus Hristos S-a jertfit ca act suprem pentru salvarea omenirii și ni s-a dat de Dumnezeu, în dar, ca să ne bucurăm atunci când facem cruce, când trecem pe lângă biserici, atunci când facem rugăciuni, când binecuvântăm pe credincioși, când sfințim apa, anafura, casele, bisericile, antimisele, troițele, Sfintele Taine, când săvârșim Sfânta Liturghie prin binecuvântare în semnul Sfintei Cruci, Pâinea și Vinul se prefac în Trupul și Sângele lui Hristos.”
Superstiții, tradiții și obiceiuri
O superstiție din popor spune că nu sunt bune pentru consum în această zi fructe precum pepeni, struguri sau prune, alimente care au în interior semnul Sfintei Cruci. Pe de altă parte, astăzi se spune că este ultima zi în care se mai pot aduna plante de leac, iar creștinii pot duce flori și busuioc la biserică pentru a fi sfințite și păstrate ulterior în casă, la icoane ori în locuri ferite de lumină. Se spune în popor că florile sfințite protejează casă și pot fi folosite drept leacuri de vindecare. În ceea ce privește busuiocul sfințit astăzi, acesta se pune și în vasele de apă ale păsărilor din ogradă, pentru a le feri de boli, dar și la streșinile caselor, pentru a proteja locuința de rele. Totodată, de acum, se culeg viile, iar ultima tufă de vie nu trebuie culeasă, ci lăsată ofrandă pentru păsările cerului. Tot de acum începe și bătutul și culesul nucilor.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Cristian Gentea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
