15 persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

de | 23.07.2025 08:19 | Județean, Eveniment, Național

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont au fost primite 11 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvatorilor montani din mai multe județe ale țării.

Potrivit Salvamont România, cele mai multe apeluri au fost înregistrate pentru Salvamont Argeș (3). Alte două apeluri au fost direcționate către Salvamont Bihor și Salvamont Neamț, în timp ce câte o intervenție a fost necesară pentru echipele din Borșa, Brezoi, Caraș Severin, Harghita, Municipiul Brașov, județul Prahova.

În cadrul acestor acțiuni, salvamontiștii au reușit să salveze 15 persoane aflate în dificultate. Trei dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare și au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau cu echipaje Salvamont.

Pe lângă intervențiile de urgență, Dispeceratul Național Salvamont a primit și 19 apeluri prin care turiștii solicitau sfaturi și informații referitoare la traseele montane din diverse zone ale țării.

Salvamont România face un nou apel la responsabilitate și prudență din partea tuturor celor care aleg să se aventureze pe munte, mai ales în condiții meteorologice instabile sau pe trasee dificile. Salvatorii montani încurajează turiștii să se informeze în prealabil, să aibă echipament adecvat și să respecte indicațiile autorităților.

Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte

Cu siguranță, în această minivacanță mulți dintre noi vor dori să iasă în natură sau să pornească în drumeții. Totuși, salvatorii montani atrag atenția că există o serie de pericole la care ar trebui să fim atenți.

Atunci când dorim să facem o plimbare pe munte, pentru a evita evenimentele nedorite, Salvamont România transmite că trebuie să respectăm 10 reguli esențiale:

►Verificarea prognozei meteo:

  • Înainte de a pleca, verificaţi prognoza meteo pentru a vă asigura că sunt condiţii favorabile drumeţiei. Primăvara, vremea poate fi imprevizibilă, aşadar este crucial să fiţi pregătiţi pentru schimbări rapide;

►Echipament adecvat:

  • Asiguraţi-vă că aveţi încălţăminte şi îmbrăcăminte potrivită pentru munte. Straturile de haine sunt recomandate, pentru a vă putea adapta la schimbările de temperatură. Totodată nu uitaţi de sursa de iluminare şi acumulatori de rezervă pentru telefon şi lanternă;

►Planificarea traseului:

  • Alegeţi un traseu potrivit nivelului dvs. de experienţă şi informaţi-vă despre durata, dificultatea şi particularităţile acestuia;

►Pachetul de supravieţuire:

  • Aveţi întotdeauna cu dvs. un kit de prim ajutor, hărţi, busolă, apă, mâncare, lanternă şi un fluier de urgenţă;

►Informare cu privire la faună şi floră:

  • Cunoaşterea speciilor de animale şi plante pe care le puteţi întâlni pe traseu deoarece vă poate ajuta să evitaţi eventualele pericole;

►Respectarea naturii:

  • Păstraţi curăţenia pe traseu, nu lăsaţi gunoi şi nu deterioraţi habitatul natural;

►Comunicarea planurilor:

  • Informaţi structurile SALVAMONT sau pe cineva apropiat despre traseul dvs. şi ora estimată de întoarcere;

►Navigarea conştientă:

  • Folosiţi hărţi şi dispozitive de navigaţie dedicate pentru a evita rătăcirea, mai ales în zone necunoscute sau slab semnalizate;

►Hidratarea şi alimentaţia: 

  • Asiguraţi-vă că aveţi suficientă apă şi mâncare energizantă pentru a susţine efortul fizic;

►Adaptabilitate:

  • Fiţi pregătiţi să vă ajustaţi planurile în funcţie de condiţiile meteo sau de propriul nivel de energie şi sănătate.

Pentru urgențe, apelați Dispeceratul Național Salvamont la numărul 0SALVAMONT (0725826668) sau 112. Aplicația SALVAMONT pentru smartphone poate fi, de asemenea, un instrument esențial în caz de nevoie.

Sursă foto: Salvamont România/ Facebook

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Strada din Pitești care rămâne fără curent miercuri, 23 iulie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole