În ultimele 24 de ore, au fost reținute 15 permise de conducere și alte 11 certificate de înmatriculare, în vederea suspendării dreptului de circulației, după ce polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș și cei ai structurilor rutiere municipale și orășenești au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere.
Aceștia au constatat mai multe abateri în ultimele 24 de ore, fiind aplicate în total 176 de sanțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 42.000 de lei.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat, în decursul zilei de miercuri, 15 iunie, în jurul orei 17:00, un bărbat de 54 ani, conducând fără permis. Individul a fost prins pe DN 65, pe raza localității Albota, permisul acestuia fiind suspendat.
Conform art 335 din Codul Penal, i-a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor.
Oficialii din Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș recomandă șoferilor să conducă preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și la cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.
Foto descriptiv Opinia Buzau
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Primăria Municipiului Pitești, anunț despre fântâna muzicală