Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au desfășurat, în data de 3 septembrie a.c., noi acțiuni pentru creșterea disciplinei în trafic și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În doar 24 de ore, oamenii legii au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 35.232 de lei. De asemenea, ei au reținut 12 permise de conducere, dintre care 6 pentru viteză excesivă.
Dintre sancțiunile aplicate, 59 au fost pentru depășirea vitezei legale, iar 22 de sancțiuni pentru neutilizarea centurii de siguranță sau a mijloacelor omologate pentru transportul copiilor.
Printre cei care au apăsat prea tare pedala de accelerație se numără și un bărbat de 50 de ani, din București.
El conducea un autoturism pe DN 65 B și a fost înregistrat de aparatul RADAR circulând cu viteza de 136 de km/h, pe un sector de drum cu limita legală de 70 de km/h.
Bucureșteanul a fost amendat și lăsat fără permis pentru 90 de zile.
Tot ieri, polițiștii rutieri piteșteni au depistat și un bărbat de 45 de ani, din Moșoaia, care conducea un autoturism pe str. Calea Câmpulung de pe raza municipiului Pitești, deși avea permisul suspendat.
În urma ispravei sale, bărbatul s-a ales cu dosar penal
foto descriptiv monitorulbt.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro