În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 17 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor în diferite zone montane din țară.
Potrivit Salvamont România, pentru Salvamont Gorj și Salvamont Mureș au fost înregistrate câte trei apeluri, pentru Salvamont Cluj, Salvamont Municipiul Brașov și Salvamont Prahova câte două apeluri, iar pentru Salvamont Județul Brașov, Salvamont Predeal și Salvamont Județul Brașov, Salvamont Bihor, Salvamont Vâlcea și Salvamont Maramureș, câte unul.
În cadrul acestor acțiuni, salvamontiștii au reușit să salveze 18 persoane, iar nouă au ajuns la spital. Opt persoane au fost transportate cu Ambulanțele SAJ, SMURD sau SALVAMONT, iar una a fost predată elicopterului SMURD pentru transport la spital.
În aceeași perioadă, Dispeceratul Național Salvamont a primit și 26 apeluri prin care turiștii solicitau informații despre traseele montane din diverse zone ale țării.
Salvamont România face apel la turiști să fie prudenți și responsabili atunci când aleg să exploreze traseele montane. Este esențial ca aceștia să se informeze corect înainte de a pleca în drumeție și să respecte sfaturile salvamontiștilor pentru a evita accidentele.
Foto: captură video Facebook Salvamont România
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Val de incendii în Argeș! Case, anexe și o mașină, cuprinse de flăcări