Veste bună pentru seniorii din Mioveni. Pe 1 decembrie 20 de cupluri care, în cursul anului, au sărbătorit 50 de ani de căsnicie, vor fi premiate printr-un gest simbolic de recunoștință pentru exemplul lor de loialitate, respect și iubire.
A devenit deja o tradiție ca, de Ziua Națională, autoritățile din Mioveni să premieze cuplurile din oraș care, în cursul anului, și-au aniversat „Nunta de Aur”. Anul acesta, 20 de cupluri vor fi premiate printr-un gest simbolic de recunoștință pentru exemplul lor de loialitate, respect și iubire. Astfel, seniorii vor primi din partea conducerii Primăriei Mioveni un premiu în valoare de 500 lei, o diplomă de fidelitate, șampanie și un buchet de flori. Evenimentul va avea loc duminică, 1 decembrie, de la ora 09:30, în sala mare a Centrului Cultural Mioveni.
Prin această inițiativă, organizatorii își propun să evidențieze importanța valorilor familiei și să inspire generațiile tinere să construiască relații solide și durabile, bazate pe respect, încredere și devotament.
Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ludovic Orban și-a anunțat retragerea din cursa prezidențială și o susţine pe Elena Lasconi