Anul 2024 marchează un moment de cotitură pe piața muncii din România, cu un număr record de salariați – 5.746.452, cel mai mare din ultimul deceniu. Conform datelor ANOFM, prezentate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), numărul locurilor de muncă disponibile a atins un nivel remarcabil, iar domeniile cu cea mai mare cerere de forță de muncă includ construcțiile, învățământul și sănătatea.
În 2024, România a înregistrat 5.746.452 de salariați, cel mai mare număr din ultimii 10 ani! Iar numărul contractelor individuale de muncă a fost, la finalul anului trecut, de 6.710.815, cu peste 700.000 mai mare decât acum 10 ani, au anunțat cei de la MMFTSS.
Peste 81.000 de noi contracte în 2024
„Politicile de ocupare, creșterea competențelor angajaților și sprijinul oferit angajatorilor sunt priorități ale acestui mandat. Rezultatele din 2024 confirmă eficiența măsurilor pe piața muncii, iar noi continuăm investiția în oameni prin programe care să creeze noi locuri de muncă pentru români”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.
Conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (#ANOFM), în anul 2024 au fost declarate de către angajatori 629.733 de locuri de muncă disponibile, dintre care 366.091 de locuri de muncă declarate vacante în mod repetat. Cele mai multe joburi pentru care se caută angajați sunt cele în construcții, învățământ, sănătate, curierat, comerț și transporturi. În acest moment, ANOFM are înregistrate peste 35.000 de locuri de muncă disponibile.
Lista ofertelor de muncă poate fi accesată aici.
Prin ANOFM, 183.849 de români și-au găsit un loc de muncă anul trecut, dintre care 98.766 în mediul urban și 85.083 în mediul rural.
Județele cu cele mai multe noi contracte de muncă în 2024: București (693.037), Ilfov (150.208), Cluj (138.807), Constanța (126.696), Timiș (112.551), Brașov (92.416) și Argeș (81.862).
Cele mai multe contracte noi s-au înregistrat în domenii precum construcții (205.163), învățământ (138.526), restaurante (127.383) și transporturi rutiere (118.174).
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Primăria MUnicipiului Pitești și FB MMFTSS
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: