22 de persoane salvate în ultimele 24 de ore de pe munte. 6 au ajuns la spital

de | 31.01.2025 08:32 | Național, Eveniment

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 17 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Zeci de oameni au fost salvați de pe munte, iar unii dintre ei au avut nevoie de spitalizare.

Cele mai multe apeluri au fost pentru Salvamont Municipiul Brașov(4) și Salvamont Cluj(3). Salvamontiștii din Lupeni, Maramureș și Sinaia au avut câte două intervenții fiecare, iar cei din Borșa, Gorj, Harghita și Predeal au avut câte o solicitare fiecare.

Potrivit Salvamont România, în cazul acestor intervenții au fost salvate 22 de persoane. Dintre acestea, 6 au ajuns la spital.

De asemenea, în intervalul menționat mai sus, salvamontiștii au primit și 16 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

Foto: Facebook Salvamont România

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

SchoolHUB – Linie de suport psihologic gratuită pentru elevi, părinți și profesori, lansată de Poliția Română

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cluj | elevi | Gorj | Harghita | Predeal | Salvamont | Salvamont România | Sinaia | Târgu Jiu

Ultimele articole