Sportivul Cosmin Duminică de la CSM Pitești a avut o performanță remarcabilă la Campionatul Național de Înot Cadeți 2025 de la Bacău, câștigând multiple medalii în diferite probe și contribuind la succesul echipei sale.
În perioada 11-13 iulie, la Bacău, a avut loc Campionatul Național Înot Cadeți. Competiția s-a desfășurat la Bazinul Olimpic Bacău și a reunit candidați din mai multe județe. Pe lista câștigătorilor s-au clasat și sportivii de la CSM Pitești.
În prima zi a Campionatului Național de Înot Cadeți de la Bacău: Duminică Cosmin (CSM Pitești), a adus o medalie de aur, proba 100 m spate, o medalie de argint, proba 100 m liber, și o medalie de bronz, proba 200 m liber. Sportivul este antrenat de Viorel Ciobanu. A urmat la Ștafeta 4×100 m liber (13 ani) CSM Piteşti, medalie de argint. Componență: Matei Ionuț, Mihai Mathias, Ciobanu Andrei, Cosmin Andrei Duminică. Antrenori: Viorel Ciobanu, Bogdan Chiriac, Adriana Drigă.
În a doua zi Duminică Cosmin a luat medalia de aur la 200 m spate, medalia de argint la 800 m liber; Drigă Lisa a câștigat medalia de bronz la 400 m liber; Matei Ionuț a câștigat medalia de bronz la 800 m liber; Ștafeta 4×100 m liber (13 ani), medalie de argint (Matei Ionuț, Mihai Mathias, Ciobanu Andrei, Cosmin Andrei Duminică). Ultima zi de concurs a adus o nouă medalie pentru sportivul Cosmin Duminică (CSM Pitești), de data aceasta de argint în proba 400 m liber.
Sursă foto: FB CSM Pitesti.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cătălin Gherzan: „Nu poți repara într-o lună ce s-a stricat în zeci de ani”